În scurt timp, sub brandul TUI TravelCenter, s-au deschis pe piața românească 34 de agenții destinate clientului final, două birouri dedicate clienților corporate și revânzătorilor, precum și o agenție on-line. În cadrul partenerialului de anul trecut cu TUI Travel PLC, grupul Eurolines – cel care are dreptul exclusiv de folosire a brandului în România -, și-a propus ca, în decurs de trei ani, să ajungă la un numar de 100 de agenții TUI TravelCenter.
Numarul punctelor de lucru este în creștere constantă, în ultima lună deschizându-se trei noi agenții TUI TravelCenter în centre comerciale din Timișoara, Craiova și București. De asemenea, numărul agențiilor Eurolines se ridică, în prezent la 23, în creștere prin deschidera, în aprilie, a agenției Pitești Autogară.
Anul 2012 pe creștere
Volumul tranzacțiilor din sfera activității de turism a grupului Eurolines a crescut semnificativ, cu 104% în primele 6 luni ale anului 2012, fața de perioada similară a anului trecut, numele TUI TravelCenter fiind un atu important.
Per total, grupul Eurolines a încheiat primele sase luni ale lui 2012 cu o cifră de afaceri de aproximativ 121.7 milioane de lei fața de 82.88 milioane lei înregistrate în primele 6 luni din 2011.
În această perioadă, 60% din cifra de afaceri a grupului o reprezintă activitatea companiei Touring Europabus, firmă care deține retelele de agenții de turism Eurolines și TUI TravelCenter. În perioada ianuarie – iunie 2012, comparativ cu aceeași a anului 2011, Touring Europabus Romania a înregistrat urmatoarele cresteri: 18,00% pe segmentul transport internațional cu autocarul, operat sub brandul Eurolines Romania, 45,00% pe segmentul biletelor de avion, respectiv 116,00% pe cel al pachetelor turistice distribuite prin rețelele de agenții TUI TravelCenter și Eurolines. La nivel de companie, creșterea a fost de 49%.
Trendul ascendent s-a datorat în primul rând lărgirii rețelei de agenții TUI TravelCenter, această dinamică păstrându-se și pentru a doua jumătate a anului, pe fondul unei piețe fără salturi spectaculoase.
Creșteri importante le-au avut și alte companii din grup. Astfel, Nova Travel, tour operatorul grupului, a încheiat semestrul întâi cu o creștere de 40%, iar Touring Rent Auto care operează sub brandul Payless a crescut cu 34%.
În creștere este și numărul angajaților grupului, astfel de la 383 de salariați în 2011, Eurolines a ajuns la 425.