Directorul general al companiei publice de apă RAJA, Felix Stroe, a declarat, citat de Agerpres, că este stupefiat de răspunsul dat de Hidroelectrica la invitaţia scrisă transmisă pentru a participa la licitaţia publică organizată pe 22 august a. c., pentru achiziţionarea de către operatorul de apă a unei cantităţi de 180.000 MWh pe o perioadă de 4 ani, la valoarea maximă de 65, 5 milioane lei.
”Noi am publicat anunţul de achiziţie prin licitaţie publică în sistemul oficial SEAP şi în Jurnalul UE şi am trimis şi notificări cu confirmare de primire celor 185 de furnizori de energie electrică. Evident, suntem interesaţi să vină în primul rând producătorii cei mai importanţi de pe piaţa românească şi aceştia sunt, în ordinea preţurilor şi capacităţii, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Am solicitat şi Ministerului Finanţelor Publice (MFP) să desemneze un reprezentant în comisia de licitaţie dar surprinzător, Finanţele nu s-au arătat receptive iar SC Hidroelectrica S. A. ne-a răspuns prin adresa 38593 din 05. 07. 2012, că nu poate să dea curs cererii noastre, vânzările en-gros fiind reglementate de Operatorul Pieţei de Energie Electrică S. C. OPCOM”, a spus Felix Stroe. Potrivit acestuia, Nuclearelectrica ”nici nu s-a mai ostenit” să răspundă, în aceste condiţii la licitaţia publică urmând să se prezinte firmele intermediare care au achiziţionat sau achiziţionează energie ieftină de la stat şi o revând către RAJA, cu adaosul comercial. ”Iar pentru noi preţul energiei electrice reprezintă circa 35 % din tariful de furnizare al apei cătr consumatorii casnici şi economici. Asta este, n-am avut noroc să fim băieţi deştepţi ci doar o companie publică de utilităţi care deservim peste 10 % din populaţia ţării”, a mai spus Stroe.
Compania RAJA este furnizorul de servicii de apă şi canalizare pentru cinci judeţe din sud-estul ţării, ocupând primul loc la nivel naţional ca arie de desfăşurare a activităţii, cifră de afaceri, investiţii şi număr de abonaţi.
Directorul general al RAJA a mai declarat că societatea pe care o reprezintă se află în stadii avansate de implementare a unui proiect de investiţii în domeniul energetic urmând ca în cel mult cinci ani să devină producători de energie electrică urmând nu doar să-şi asigure necesarul de consum ci să şi vândă pe piaţa liberă.
Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, neinteresate să vândă la licitaţie publică energie electrică către RAJA
20 august 2012, 15:27
Ultima modificare în 20 august 2012, 18:27
Hidroelectrica şi-a declinat orice posibilitate de participare la o licitaţie publică anunţată pe SEAP şi organizată de cel mai mare operator public de servicii de apă şi canalizare din România RAJA S.A. Constanţa.
Etichete: energiei,
hidroelectrica
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook