Valoarea pieţei de mobilier va trece de un miliard de euro, la sfârşitul anului 2012, a spus Aurica Sereny, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR), la un eveniment de profil.
”La finele anului 2011, piaţa avea o valoare de 900 milioane de euro. Anul acesta, deși sfârşitul primului trimestru a însemnat o scădere, totuși acum am început să creștem”, a subliniat ea. Sereny a estimat pentru 2012 o creştere de 5-8% a exporturilor.
Potrivit acesteia, piaţa internă a absorbit foarte puţin, iar consumul a continuat să scadă în 2011. Însă, datorită creşterilor salariale din semestrul al doilea al acestui an, sunt semnale că că va crește consumul pe piața locală.