În ciuda zvonurilor că ar pleca din România, Carrefour continuă extinderea în ţara noastră pe segmentul de supermarketuri. Cu o cifră de afaceri la nivel local de circa 1,184 mld. euro, din care 120–150 mil. euro pe segmentul supermarketurilor, retailerul francez deschide, mâine (31 august), primul supermarket din Vaslui.
Retailerul ajunge, astfel, la 59 de supermarketuri Carrefour Market în ţară.
Noul magazin Carrefour Market, situat pe strada Str. Stefan cel Mare, nr.82, în Vaslui, are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 400 de metri pătraţi şi a creat 39 de noi locuri de muncă.
Grupul francez operează în România 59 de supermarketuri, opt magazine de proximitate/francize şi 25 de hipermarketuri.