În Borgen, un serial danez de televiziune, prima femeie-premier din istoria țării se întoarce în fiecare seară acasă în mijlocul unei familii fericite. Soțul său casnic spală vasele și îi masează spatele, iar copiii se uită încântați în reluare la discursurile ei. Câteva episoade mai târziu, băiatul ajunge pe canapeaua unui psihiatru, soțul devine tot mai implicat într-o relație extramaritală, iar eroina noastră ajunge să dea cu mobila de pereți.
Femeile de carieră trăiesc o epocă dificilă. În ediția de luna trecută a revistei Atlantic, Anne-Marie Slaughter, primul director-femeie al direcției Planificare din cadrul Departamentului de Stat american, afirma că femeile nu au cum să împace cu succes un loc de muncă extrem de solicitant cu activitatea de mamă (motiv pentru care a și părăsit Washingtonul și s-a întors la viața academică). Luna aceasta, parlamentarul britanic Louise Mensch a decis, de asemenea, să demisioneze, explicând că-i este peste puteri să jongleze între familie și profesie. Mai sunt și vești bune. În iulie, gigantul IT Yahoo!, aflat acum la ananghie, a anunțat numirea în funcția de CEO a Marissei Mayer (37 de ani, fost manager în cadrul Google), deși aceasta va naște în octombrie.
Peste jumătate din slujbele pentru începători din America sunt ocupate de femei. Apoi, însă, are loc un blocaj, puține reușind să avanseze în ierarhia organizațiilor: femeile ocupă doar 28% din posturile de middle management, 14% din locurile din consiliile de administrație și doar 3% din funcțiile de CEO, rezultă dintr-un raport al companiei de consultanță McKinsey & Company. În Europa, lucrurile stau și mai rău, fapt ce a determinat guvernele din Belgia, Franța, Italia și Norvegia să impună norme privind reprezentativitatea femeilor în board-urile marilor companii. Totuși, mai sănătos ar fi ca femeile să poată accede pe căi „naturale“ către conducerea mediului de business, nu prin măsuri coercitive. Întrebarea este cum s-ar putea atinge acest scop, când toate tentativele de până acum au eșuat?
Calea cea mai ușoară
De acest eșec sunt responsabili mai mulți factori. Prea puține femei sunt interesate să urmeze facultate de științe, inginerie, calculatoare sau matematică. Prea puține se străduiesc să obțină o promovare. Discriminarea sexuală se face încă prezentă chiar și în meseriile „la modă“, cum sunt cele liberale. Dar cel mai mare obstacol sunt copiii. Cât de organizată ai fi, este aproape imposibil să reușești să îmbini responsabilitățile vieții de familie cu zilele prelungite de lucru și cu politica „oricând, oriunde“, practicată în vârful companiilor. Așa se explică, probabil, rezultatele altui studiu McKinsey, conform căruia 54% din managerii-femeie nu au copii, comparativ cu 29%, în cazul bărbaților (mai mult, o treime sunt singure, de două ori mai mult decât omologii lor bărbați).
Așa că multe femei talentate și bine școlite preferă domenii mai puțin solicitante, care le permit un program flexibil, cum ar fi resurse umane sau PR. Unele aleg să lucreze cu jumătate de normă sau ies cu totul din câmpul muncii. Tot mai puține optează pentru posturile dificile din finanțe, vânzări, strategii și operațiuni, cele care garantează, în general, ascensiunea spre vârful unei corporații.
Să luăm umătorul exemplu. Subsemnatul a stat de vorbă cu o avocată din fuziuni și achiziții care spunea că, înainte de a-și întemeia propria-i familie, era în stare să doarmă la locul de muncă doar pentru a-și respecta deadline-urile. După ce au apărut prichindeii, s-a angajat în departamentul de strategii al unei companii tehnice din Paris. Unde a avut o surpriză cel puțin neplăcută. Colegii săi bărbați pierdeau mult timp de-a lungul zilei de muncă, la prânzuri prelungite sau bârfind la un café au lait, și recuperau stând ore bune peste program. Ea reușea să-și îndeplinească sarcinile în câteva ore, însă conducerea i-a reproșat că nu era destul de implicată, pentru că pe ea n-o vedea nimeni rupându-și coatele seara. Așa că și-a dat demisia. Din păcate, sunt multe cazuri similare în care managerii se uită urât la asemenea femei talentate și le determină să-și facă bagajele.
În volumul „Munca viitorului“, Alison Maitland și Peter Thomson descriu câteva modele de flexibilitate care pot funcționa. Astfel, producătorul de bunuri de consum Unilever și-a propus ca, până în 2015, 55% din posturile de conducere din companie să fie ocupate de femei. Până atunci, le permite angajaților să lucreze de oriunde și oricât, atâta timp cât își îndeplinesc responsabilitățile. Și, deși este una dintre cele mai mari multinaționale din lume, nu le impune salariaților să călătorească în jurul lumii. Și McKinsey le permite consultanților săi să lucreze doar trei zile pe săptămână (și să fie plătiți proporțional). Alt exemplu: Sheryl Sandberg, directorul de operațiuni al gigantului Facebook, spune că din 2005, de când a născut, nu a plecat niciodată de la birou după 5:30 după-amiaza.
Și totuși, acestea sunt cazuri foarte rare. De obicei, dacă ai acces la un post înalt ierarhic, va trebui să te obișnuiești cu orele suplimentare și cu călătoriile de afaceri epuizante. În general, nici clienților, nici șefilor nu le va păsa de recitatul la flaut al fiicei tale.
Ar fi bine să reușească
Realist, toate proiectele de flexibilizare a muncii din lume tot nu vor duce la o egalitate între bărbați și femei la conducerea mediului privat. Pentru mulți, doamna Mayer, de la Yahoo!, reprezintă, într-adevăr, un model inspirațional, însă unul greu de urmat. Să nu uităm că se laudă adesea că la Google lucra câte 90 de ore pe săptămână și că spune cu orice ocazie că sindromul de „burn-out“ (oboseala excesivă, cu repercusiuni fizice și psihice – n.a.) este un pretext al leneșilor. Mai mult, a anunțat deja că-și va lua un concediu de maternitate doar de două săptămâni, în care oricum are de gând să lucreze. Dacă va reuși într-adevăr să întoarcă soarta celei mai oropsite companii din IT în timp ce-și leagănă nou-născutul pe genunchi, femeile de carieră vor înregistra un triumf similar cu obținerea dreptului de a se îmbrăca în pantaloni la birou (drept acordat de California abia în 1994).
Schumpeter este comentariul pe teme de business al revistei britanice The Economist.