Şi apare la fel de evident faptul că una dintre dimensiunile cele mai fascinante ale cinematografului, aceea care transformă cea de a Şaptea Artă într-o artă extraordinară, este posibilitatea de a înţelege lumea într-un mod imediat: ce se întâmplă ‘acum’ şi ‘aici’. Şi posibilitatea de a înţelege contradicţiile lumii contemporane. ‘A face filme înseamnă a te adapta acestei lumi în continuă transformare’, a declarat luni la Lido regizorul francez Olivier Assayas.
Mostra numărul 69 ne-a demonstrat până acum, în prima jumătate a acestei aventuri cinematografice, că fundamentalismul poate deveni una dintre caracteristicile tuturor religiilor, inclusiv ale acelora neoficiale şi înşelătoare, după cum am văzut în filmul ‘The Master’ al americanului Paul Thomas Anderson, cu Joaquin Phoenix şi Philip Seymour Hoffman (doi actori fenomenali), despre America anilor ’50, perioada în care a fost fondată controversata mişcare ‘Scientology’ a lui Ron Hubbard, care la Hollywood are mulţi adepţi (Tom Cruise şi John Travolta fiind cei mai faimoşi).
În ‘The Reluctant Fundamentalist’, regizoarea indiană Mira Nair evocă motivele naşterii fundamentalismului islamic post-11 septembrie 2001. Debutanta israelieană Rama Burshtein prezintă în filmul ‘Fill the Void’, în competiţie, un alt gen de fundamentalism religios, acela al comunităţii ultrareligioase de la Tel Aviv, comunitatea ‘Haredim’, bazată pe respectul faţă de reguli şi tradiţii.
Într-un alt film în competiţie, ‘Paradise: Faith’, regizorul austriac Ulrich Seidl prezintă o altă faţă a fundamentalismului religios, aceea a ultracatolicei protagoniste Anna Maria, care transformă religia în devianţă patologică, pentru a ascunde disperata ei nevoie de dragoste.
Un alt film-scandal prezentat la Lido a fost ‘Pieta’, în concurs, al regizorului-pictor Kim Ki-duk, din Coreea de Sud, cu imagini puternice, greu de acceptat, violente, ce unesc religia, răzbunarea şi setea de bani. Politică şi religie, crize financiare şi morale, crize existenţiale, crize individuale: până acum, toţi regizorii prezenţi în competiţia oficială au atins aceste teme.
Este conştient de acest lucru şi directorul artistic al Mostrei, criticul italian de film Alberto Barbera, care a declarat: ‘Crizele existenţiale şi fundamentalismele religioase sunt, într-adevăr, principalele teme în atenţia regizorilor selecţionaţi la acestă ediţie a Festivalului de la Veneţia’.
Regizorul francez Olivier Assayas, în splendidul ‘Apres mai’, descrie şi el o criză, aceea a unei întregi generaţii, fermentul politic în viaţa unui grup de studenţi din Franţa anilor ’70.
Criza unui cuplu şi a unei căsătorii în mult aşteptatul ‘To the Wonder’ al regizorului-cult Terrence Malick, cu Ben Affleck, Rachel McAdams şi Javier Bardem, un film care promitea ‘lacrimi şi suspine de dragoste’, dar care, din păcate, ne-a oferit plictiseală şi banalităţi, cu replici de genul ‘Iisus este sus, este jos, în spate, în faţă, în dreapta şi în stânga’… Cu un Ben Affleck, scrie criticul de film de la cotidianul ‘La Nuova Venezia’, ‘la fel de expresiv ca un calorifer’. Un alt cuplu în criză, trădări şi moarte, în splendidul ‘Betrayal’ al rusului Kirill Serebrennikov.
Am luat o pauză de la dramele politice, religioase şi existenţiale numai cu filmul ‘Outrage Beyond’ al maestrului japonez Takeshi Kitano, în splendidă formă, ca regizor şi ca actor, care ne-a făcut cadou două ore de împuşcături şi violenţă între diferitele familii ale mafiei japoneze, Yakuza.
Artista vizuală Marina Abramovic, din Serbia, membră a Juriului care va decerna Leul de Aur, a declarat: ‘Urăsc filmele americane; când ies din sală, mă fac să mă simt goală înăuntru, am să mă bat pentru filmele care exaltă existenţa’.
Abramovic va avea de unde să aleagă, dar, probabil, această afirmaţie poate fi citită şi ca o ‘declaraţie de război’ faţă de preşedintele Juriului, regizorul american Michael Mann, cel care a realizat ‘Miami Vice’, ‘Starsky and Hutch’, ‘Heat’ şi ‘Collateral’, care, mai degrabă decât existenţa, exaltă acţiunea.
