Autorităţile ruse au fost de acord să acorde Ciprului un împrumut de cinci miliarde de euro, informează un articol publicat marţi în cotidianul cipriot Politis, preluat de Reuters.
Politis susţine că Rusia a aprobat în urmă cu câteva zile o cerere pentru un împrumut bilateral venită din partea Ciprului. Creditul ar urma să fie acordat în consultare cu Fondul Monetar Internaţional.
Rugat să comenteze aceste informaţii, ministrul cipriot de finanţe, Vassos Shiarly, a declarat: ‘Nu am cunoştinţă de existenţa unor noutăţi în legătură cu cererea de credit făcută Federaţiei Ruse’.
În luna iunie a acestui an, Ciprul a devenit a cincea ţară din zona euro care a solicitat un pachet de sprijin financiar din partea partenerilor europeni, pentru a putea sprijini capitalul primelor două bănci cipriote, afectate de expunerea masivă pe Grecia. Deşi poartă discuţii cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană, Ciprul a solicitat anterior şi Rusiei un împrumut, bazându-se pe relaţiile economice strânse dintre cele două ţări. Rusia a acordat deja Ciprului un împrumut de 2,5 miliarde de euro, la finele lui 2011.
Sursa: Agerpres