Direcţia Generală Autorizare şi Plăţi Programe din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi serviciile din componenţa acesteia se vor reorganiza prin înfiinţarea Direcţiei Autorizare, Verificare Achiziţii Publice Programul Operaţional Regional, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern lansat în dezbatere interministerială de MDRT.
Reorganizarea direcţiilor din cadrul MDRT este propusă pentru separarea funcţiei de verificare a achiziţiilor publice şi a conflictului de interese de funcţia de autorizare a cererilor de rambursare/plată.
Astfel, în cadrul noii direcţii vor funcţiona două servicii – Serviciul Autorizare Programul Operaţional Regional şi Serviciul Verificare Achiziţii Publice şi Conflict de Interese.
Proiectul de act normativ a fost realizat având în vedere constatările din Raportul de audit, precum şi pentru a consolida funcţia de verificare a achiziţiilor publice şi pentru simplificarea procedurilor de autorizare.
Totodată, pentru realizarea unor economii, inclusiv în ceea ce priveşte reducerea numărului de posturi de conducere, prin integrarea unor activităţi compatibile şi comasarea unor compartimente, proiectul propune o serie de măsuri la nivelul structurii organizatorice a MDRT.
Reorganizarea planificată nu implică alocarea unor posturi suplimentare, aceasta realizându-se cu încadrarea în numărul total de posturi – 747.
Direcţia de Comunicare va îngloba Serviciul Relaţii Externe şi Protocol şi va fi redenumită ‘Direcţia de Comunicare, Relaţii Externe şi Protocol’. Serviciul Relaţia cu Parlamentul, Dialog Social şi Transparenţă va fi integrat în Direcţia Generală Juridică, se va înfiinţa Direcţia Planificare şi Management POR.
‘Având în vedere reorientarea politicilor publice referitoare la programele de investiţii derulate la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Direcţia de Infrastructură Rurală şi Programe Naţionale din cadrul Direcţiei Generale Lucrări Publice va fi reorganizată şi va fi subordonată direct conducerii ministerului (demnitari, înalţi funcţionari publici). Direcţia menţionată va fi redenumită Direcţia Infrastructură Urbană, Rurală şi Turistică’, este menţionat în proiectul de act normativ.