“Trebuie să găsim o soluţie pentru Grecia”, ar fi afirmat Angela Merkel săptămâna trecută în anturajul său, susţine săptămânalul german, fără să menţioneze sursa informaţiei.
Potrivit Der Spiegel, cancelarul german şi consilierii săi se tem că o ieşire a Greciei din zona euro ar putea declanşa un efect de domino, la fel cum s-a întâmplat în cazul falimentului băncii Lehman-Brothers, în 2008.
Realizarea unui astfel de scenariu ar putea costa Germania circa 62 de miliarde de euro, reaminteşte publicaţia, care adaugă că Merkel are în vedere şi consecinţele politice semnificative pe care le-ar implica.
Consilierii cancelarului german se mai tem că guvernul de la Berlin ar putea fi constrâns să pună în practică măsuri pentru stabilizarea Italiei şi a Spaniei, mai ales prin crearea unei uniuni a datoriilor, notează Der Spiegel.
La sfârşitul lunii august, cancelarul german l-a asigurat pe premierul grec Antonis Samaras de sprijinul său şi a apărat locul Greciei în zona euro. “De la începutul crizei, am spus mereu clar că Grecia face parte din zona euro şi că vreau ca ea să rămână”, afirma ea, atunci, la Berlin, în timp ce îl primea pe premierul grec, Antonis Samaras.
Sursa: Agerpres