După această primă tranşă, rambursată anticipat, Letonia mai are de plătit Fondului 792,7 milioane de euro până în 2015, a precizat instituţia de la Washington. Membră a Uniunii Europene din 2004, ţara a cunoscut cea mai gravă recesiune din istoria ei în perioada cuprinsă între 2008 şi 2009, când PIB-ul ei a scăzut cu 25%. Potrivit Agerpres, autorităţile de la Riga au obţinut un ajutor internaţional în valoare totală de 7,5 miliarde de euro, din care 1,2 miliarde acordate de FMI, şi au aplicat unul din cele mai dure planuri de austeritate din lume, motiv pentru care a fost dată drept exemplu de Fond.
După o scădere de 0,3% în 2010, PIB-ul leton a urcat cu 5,5% în 2011 şi ar trebui să crească cu 3,5% în 2012, potrivit FMI. Măsurile draconice de austeritate aplicate în Letonia au fost totuşi criticate de mai mulţi economişti din cauza costului social şi uman, care a dus la creşterea numărului de emigranţi şi la degradarea serviciilor publice.
Potrivit estimărilor Fondului, şomajul se menţine la un nivel foarte ridicat, aproape 15% din populaţia activă şi ar putea înregistra un procent din două cifre până în 2017. Letonia şi-a fixat obiectivul de adoptare a monedei euro în 2014.
Letonia a început rambursarea împrumutului acordat de FMI
15 septembrie 2012, 08:05
Ultima modificare în 15 septembrie 2012, 11:05
Letonia a rambursat vineri 211,1 milioane de euro Fondului Monetar Internaţional (FMI), care i-a acordat un împrumut de 1,2 miliarde de euro în decembrie 2008 pentru a putea stăvili recesiunea vertiginoasă, potrivit unui comunicat al Fondului citat de AFP.
Etichete: fmi,
letonia
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- România stă mai bine decât UE la numărul de șomeri înregistrați. Nu se știe până când
- Privaţii vor să oprească exodul bolnavilor de cancer în străinătate
- Cultura coboară pe trotuar
- PORSCHE își pune mari speranțe în noul MACAN. A ridicat deja ținta de producție
- Românii pot face analize gratuite în cadrul campaniei Info Limfom
- ANRE: gazele se scumpesc din 15 septembrie cu până la 10%
- CFR Marfă va fi vândută până la sfârşitul anului
- SPORT EXTREM: Cât te costă să sari de la 4000 DE METRI
- DECLARAȚIE ȘOCANTĂ: Oltchim va ajunge în insolvenţă
- O NOUĂ ȚARĂ în Europa: „Sunt vremuri de care trebuie să profităm”