Acţiunea vine într-un moment în care Barack Obama şi candidatul republican la preşedinţie, Mitt Romney, se acuză reciproc de adoptarea unor politici care conduc la transferul de locuri de muncă din SUA în străinătate. Obama va anunţa demararea acestei acţiuni cu prilejul unui turneu electoral în Ohio, unde industria auto este preponderentă şi totodată un stat important în cursa prezidenţială.
„Principiul de bază este că statul chinez trebuie să respecte regulile sistemului comercial global”, a declarat oficialul de la Casa Albă sub protecţia anonimatului. „Atunci când nu face acest lucru, administraţia Obama va lua măsuri pentru a se asigura că firmele şi muncitorii americani concurează într-un mediu corect”, a adăugat oficialul.
Administraţia americană a lansat deja, la începutul lunii iulie, o acţiune împotriva drepturilor de vamă considerate „injuste” introduse de China pentru exporturile de automobile americane.
Casa Albă susţine că industria producătoare de piese auto din Ohio asigura 54.200 de locuri de muncă directe. Dacă se adaugă şi locurile de muncă conexe din sectoarele siderurgie, aluminiu, electronică ş mase plastice rezultă că industria auto asigură 12,4% din numărul total de locuri de muncă din acest stat, informează Agerpres.
Ohio este unul din statele care ar putea decide rezultatul alegerilor prezidenţiale din 6 noiembrie. Potrivit sondajelor, Obama deţine un uşor avans faţă de Mitt Romney, însă situaţia economiei şi şomajul ar putea afecta şansele lui Obama pentru un al doilea mandat.