Ca să ia pulsul activității comerciale, analiștii stau cu ochii pe mări și oceane. Dacă porturile și docurile sunt aglomerate, înseamnă că importatorii și exportatorii se spetesc muncind, iar statisticile vor arăta încurajator. Cheiurile sunt goale? Atunci apar motivele de îngrijorare. Iar la finalul lui 2011, informațiile primite din marile porturi au început să le dea fiori celor interesați, alimentându-le temerile privind o nouă cădere în recesiune, ulterior confirmată.
Potrivit calculelor OCDE, în al doilea trimestru al acestui an, exporturile s-au redus cu 4% în India și Maria Britanie și cu peste 8% în Rusia și Africa de Sud. Vești foarte proaste deci pentru regiuni ca Singapore sau Hong Kong, transformate în ultimii ani în veritabile centre ale comerțului global; bine nu le va merge nici piețelor deschise din zona euro, devenite acum extrem de vulnerabile, cum sunt Belgia și Irlanda.
Fără îndoială, principala cauză a scăderii comerțului rezidă în încetinirea economiei mondiale. Exporturile constau în produsele vândute străinilor, depinzând așadar în mare măsură de puterea de cumpărare a acestora – ceea ce înseamnă, firesc, că schimburile comerciale se află într-o foarte strânsă legătură cu evoluția PIB-ului global.
Dacă economia mondială ar fi singurul factor vinovat, creșterea producției globale ar trebui să se traducă, automat, prin intensificarea schimburilor comerciale. FMI, de pildă, estimează că, în 2013, acestea vor crește cu 5,1%, datorită unei consolidări generale a economiei. De reținut că oficialii Fondului consideră, în paralel, că politicile mai flexibile din zona euro și din piețele emergente vor da rezultatele scontate. Dacă această perspectivă se va dovedi prea optimistă, atunci atât creșterea economică, cât și cea comercială, vor fi sub așteptări. Iar ultimele statistici nu ne dau mari sperante. Un sondaj citat de publicația de nișă Lloyd’s List  pe 5 septembrie arată că transportul maritim de containere dinspre Asia spre Europa s-a prăbușit cu 13,2% în ultimul an.
Foarte important, evoluția co­mer­țului nu urmează chiar fidel tendințele din mediul de business. În ultimii ani, comerțul a crescut într-un ritm mai rapid decât PIB-ul, ajungând de la 22% din economia globală, în 1996, la 33%, în 2008. În schimb, scăderea din acest an a fost mai pronunțată decât cea a economiei, ceea ce ne dă de înțeles că evoluția sa ar putea depinde, în realitate, de factori mult mai diverși.
Unul dintre aceștia ar putea fi accesul îngreunat la finanțare. Companiile care operează pe piețele internaționale se sprijină masiv pe colaborarea cu băncile. Să luăm cazul exportatorilor. După ce au achiziționat materia primă, trebuie să fabrice produsele ca atare, abia apoi urmând să le trimită în țările de destinație. De multe ori, le livrează cumpărătorului fără să-și primească banii pe loc. Între achitarea costurilor de producție și primirea banilor apare, deci, un decalaj compensat, în general, prin contractarea de împrumuturi specializate pe termen scurt.  În Europa, băncile au un rol decisiv în susținerea comerțului. Conform unui raport recent al Băncii Mondiale, în 2011, marile instituții financiare din zona euro au furnizat 36% din finanțarea necesară schimburilor comerciale (globale!). În America Latină și Asia, 40% din creditele comerciale au fost acordate doar de băncile franceze și spaniole. Între timp, însă, băncile din zona euro au fost nevoite să-și reducă operațiunile de acest tip, după cum avertizează Jean-François Lambert, manager în cadrul HSBC.
Liberul schimb, variantă protecționistă
Una dintre cauzele acestui mare pas înapoi este faptul că schimburile internaționale se fac în dolari, iar creditorii din riscanta zonă euro au probleme tot mai mari în a accesa lichidități în moneda americană. Apoi, băncile europene sunt nevoite să-și recalibreze bilanțurile; cum împrumuturile comerciale sunt acordate, în general, pe termen scurt, sunt cel mai lesne de eliminat. În plus, multe bănci sunt constrânse să-și restrângă operațiunile la piața internă.
Instituții de anvergura HSBC pot compensa, într-o oarecare măsură, retragerea creditorilor europeni. La fel și unele bănci japoneze, chineze sau braziliene, însă este greu de crezut că vor reuși să umple acest gol imens.
Este posibil ca mersul greoi al comerțului global să fie cauzat și de pornirile protecționiste tot mai frecvente. La începutul crizei, se părea că protecționismul este ultimul lucru de care trebuia să ne temem: lecțiile depresiunii din anii ’30 (evitarea războaielor comerciale cu orice preț) fuseseră, aparent, învățate. Acum, însă, numărul disputelor a ajuns la un nivel îngrijorător. Argentina se ceartă cu toată lumea, America, India și China refuză să cedeze într-un conflict pe tema prețului oțelului. Pe 4 septembrie, Brazilia a anunțat că va crește taxele pentru o sută de materii prime. Așa cum avertizează Jagdish Bhagwati, de la Universitatea Columbia, acum se prefigurează riscul ca angajamentele istorice de liber schimb să treacă pe un plan secundar, cu atât mai mult cu cât în mai toate părțile lumii urmează o perioadă de tumult electoral.
Negocierile din cadrul Rundei la de Doha, demarate acum 11 ani și care ar putea spori PIB-ul global cu 0,5% pe an prin deschiderea de noi piețe sunt, realist, moarte și îngropate. Locul lor a fost luat de zeci de acorduri regionale – un fel de „bol de spaghete“, după cum le descrie domnul Bhagwati. Nădejdea ar fi ca, în viitorul apropiat, cele mai bune rezultate de la Doha să fie preluate într-un nou acord. Unul de „facilitare a comerțului“ (care ar elimina birocrația de la frontiere) și care ar contrabalansa cu vârf și îndesat protecționismul deșănțat al unor state din G20. Din păcate, tot mai puțini sunt cei cărora le mai pasă cu adevărat de liberul schimb.