La sfârşitul reuniunii lunare de politică monetară, BoJ a informat că a decis să menţină dobânda de referinţă la un interval cuprins între 0 şi 0,1%, nivel la care staţionează din luna octombrie 2010, şi totodată să extindă programul de cumpărare de active cu 10.000 de miliarde de yeni (127 miliarde de dolari) până la 80.000 de miliarde de yeni, banii urmând să fie folosiţi pentru achiziţionarea de obligaţiuni guvernamentale şi certificate de Trezorerie.
”Ne aşteptăm ca decizia e astăzi să ajuta la revenirea economiei nipone pe o traiectorie de creştere sustenabilă însoţită de o stabilitate a preţurilor”, a anunţat BoJ într-un comunicat.
Decizia Băncii centrale a Japoniei vine la o săptămână după de Rezerva Federală americană a anunţat şi ea că va demara noi achiziţii de active, analiştii apreciind că este vorba de cel de al treilea program de relaxare cantitativă demarat de Fed după criza din 2008.
Totodată, BoJ şi-a revizuit în jos estimările privind economia niponă, a treia economie mondială, apreciind că ‘relansarea activităţii economice s-a oprit’ ca urmare a încetinirii economiilor externe. Comparativ, la şedinţa de luna trecută BoJ estima că economia niponă a început să-şi revină moderat ca urmare a cererii interne robuste.
 (Sursa: Agerpres)

Decizia de politică monetară a BoJ a provocat imediat o reacţie pe piaţă, indicele bursier Nikkei înregistrând o creştere de 153,70 puncte, aproape 1,7%, până la valoarea de 9.277,47 puncte. De asemenea, dolarul s-a apreciat până la 79,02 de yeni de la 78,70 yeni anterior.