Aceste lipsuri legislative au dus la rezultatele absolut îngrijorătoare, care plasează România pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte reciclarea şi valorificarea energetică a deşeurilor. Cu 1,3% deşeuri reciclate şi 98,7% aruncate la gropile de gunoi, România se află în coada Europei, blocată în discuţii sterile despre strategii şi planuri naţionale, făcute şi refăcute la fiecare 4-5 ani, însă incapabilă să pună în practică niciunul dintre acestea, după cum ne arată rezultatele concrete obţinute (…) România aruncă anual la groapa de gunoi peste şapte milioane de tone de deşeuri amestecate.
Reprezentantul asociaţiei a adăugat faptul că este regretabilă lipsa obligaţiei ca deşeurile să fie aruncate separat, în aceste condiţii operatorii gropilor de gunoi acceptând la depozitare deşeuri interzise prin lege.
”În România nu există vreo obligaţie sau interdicţie concretă pentru cei care generează deşeuri. Acestea se pot arunca amestecat, ca nicăieri altundeva în Europa civilizată. Companiile de salubritate continuă să ridice deşeurile reciclabile amestecate cu gunoiul menajer, chiar dacă acestea fac parte din categoria deşeurilor periculoase sau valoroase. Operatorii gropilor de gunoi, la rândul lor, acceptă la depozitare deşeuri interzise explicit prin legislaţie”, a afirmat Pop.
În plus, Ecoteca consideră că raportările se fac disparat, autorităţile fiind în imposibilitatea de a verifica realitatea acestora.
”Astfel, sutele de mii de tone raportate ca fiind colectate nu se regăsesc şi la reciclatori sau valorificatori. Nu se constată încălcări semnificative ale legislaţiei, însă rezultatele efective sunt complet inacceptabile la nivelul Uniunii Europene (…) În ultimii ani, majoritatea companiilor de colectare selectivă a deşeurilor au intrat în insolvenţă, companiile de salubritate nu au implementat un sistem de colectare selectivă semnificativ din punct de vedere al cantităţilor colectate, iar investiţiile străine în industria de procesare a deşeurilor sunt complet îngheţate”, se menţionează în documentul citat.
Conform unei statistici oficiale, în comparaţie cu România, Austria depozitează la groapa de gunoi 0,7% din deşeurile sale, Olanda 0,4% şi Belgia 1,4%.