Exporturile de mobilă au însumat 1,38 miliarde de euro, în 2011, în creştere cu 17,5% faţă de anul anterior, în timp ce importurile s-au cifrat la 358 milioane de euro, mai mult cu 10% comparativ cu 2010, potrivit lui Nicolae Ţucunel, preşedintele Asociaţiei Forestierilor din România (ASFOR).
”Oricâte interese economice am avea, respectul pentru păduri trebuie să rămână. Până la urmă, fondul forestier trebuie să folosească în continuare generaţiilor care vin. Conform datelor oficiale, în 2011, a fost exportat din România mobilier în valoare de 1,380 miliarde euro, mai mult cu 17,5% faţă de 2010, când se înregistra o valoare de 1,174 miliarde de euro. În ceea ce priveşte importul, vorbim despre 358 milioane de euro în 2011, în creştere cu 10% faţă de anul precedent”, a afirmat Ţucunel la conferința organizată în cadrul Salonului Internaţional de Mobilă, Echipamente şi Accesorii (SIM 2012),
Acesta a menţionat, totodată, că masa lemnoasă exploatată anul trecut a crescut cu 10% faţă de anul 2010, ajungând la 17,705 milioane mc.
”Masa lemnoasă care s-a exploatat în 2011 a crescut faţă de 2010, cu 10%, respectiv 17,705 milioane mc. Exportul a crescut mai mult la buşteni şi cherestea, până la valoarea de 1,450 miliarde euro, în 2011, în plus cu 18,4% faţă de 2010, când se consemnau 1,224 miliarde euro”, a explicat şeful ASFOR, potrivit Agerpres.
În plus, preţul de vânzare mediu al produselor din lemn s-a diminuat cu 5% în 2011, deşi, potrivit reprezentantului ASFOR, preţul utilităţilor s-a majorat, în timp ce tariful masei lemnoase a ajuns, în 2012, la 108 lei/mc faţă de 91 lei/mc, în 2011.
SIM 2012 va fi deschis în perioada 19-23 septembrie.