demers este insa cel putin discutabila. Personal, cred ca se va dovedi ineficienta. Concret, se propune infiintarea fondului „Proprietatea“, un fond de despagubire care va actiona ca fond de investitii. Fostii proprietari care nu pot fi despagubiti in natura vor primi titluri (actiuni) la acest fond. Fondul se va constitui din actiunile detinute de diverse institutii publice (AVAS, OPSPI, MFP, MTCT, MCTI) la diferite societati comerciale, ca si din creantele (nerecuperate de ani buni) ale statului roman in strainatate. Fondul va fi gestionat de o societate de management, aleasa prin licitatie.
Mie acest fond imi miroase foarte mult a cuponiada de acum zece ani. Restituirea in masa inlocuieste astazi privatizarea in masa. Si atunci, ca si acum, a fost tot o distributie cu titlu gratuit de actiuni la firme de stat. Care a fost rezultatul atunci? Constituirea unor giganti privati cu bani de la stat, actualele SIF-uri, care administrau in nume propriu ceea ce ar fi trebuit sa fie averea tuturor. Exista riscul ca acum sa se intample la fel, poate si mai rau. Daca atunci notiunea de „justitie sociala“ era controversata, si activele statului nu trebuiau neaparat distribuite populatiei, acum notiunea de drept de proprietate nu poate fi negociabila. Or, fondul „Proprietatea“ tocmai asta face: negociaza proprietatea. Ce nu este normal aici? In primul rand, nu e normal ca aceia in drept sa primeasca despagubiri, sa fie fortati sa devina actionari la un fond de investitii, in contul acelor despagubiri. Despagubirile au o valoare certa, in timp ce titlurile respective au o valoare incerta, determinata de calitatea activelor fondului si de piata.
In al doilea rand, nu e normal ca valoarea despagubirilor sa fie echivalata cu niste unitati de fond a caror valoare, la randul sau, este indoielnica. Actiunile puse la gramada de diferite institutii publice sunt in marea lor majoritate fie la unitati neprivatizate, fie la unitati neprivatizabile. Cate dintre aceste actiuni sunt acum tranzactionabile pe bursa? Probabil ca foarte putine, pentru ca, daca ar fi fost tranzactionabile si vandabile, s-ar fi vandut deja. Ca actiunile Fondului in sine vor fi tranzactionabile – asta nu ma incalzeste cu nimic. Daca actiunile din portofoliul diferitelor institutii publice vor fi inscrise in fondul „Proprietatea“ la valoarea nominala, atunci in prima zi de tranzactionare a actiunilor Fondului acestea se vor prabusi pentru a reflecta valoarea de piata a acelor active. Mai mult, daca toti se vor inghesui sa vanda, atunci valoarea va scadea si mai mult, si va creste pericolul concentrarii actiunilor in mainile catorva.
In al treilea rand, daca statul are bani sa plateasca evaluatori independenti (care pana acum erau platiti de autoritatile locale), are bani sa infiinteze diferite comisii centrale, are bani sa plateasca societatii de management un comision gras de administrare, atunci de ce nu ar avea de fapt bani sa plateasca direct despagubirile?In al patrulea rand, toate aceste noi structuri cer timp. Practic, problema proprietatii nu se rezolva rapid, ci se amana. Conform proiectului de lege, doar pentru realizarea licitatiei pentru societatea de administrare a Fondului sunt necesare 120 de zile. Adica patru luni. In mod realist, presupunand ca aceasta lege se promulga in iunie a.c., nu e posibil ca fondul „Proprietatea“ sa devina operational mai repede de primavara viitoare. Si pana atunci cate nu se mai pot schimba…Asta fara a mai socoti ca toate problemele nerezolvate de autoritatile locale vor trebui rezolvate de o singura autoritate centrala. Doar in Bucuresti sunt 40.000 de cereri nesolutionate in baza Legii nr. 10/2001. Este centralizarea o solutie mai buna? De ce resurse umane va fi nevoie, s-a gandit cineva?
Ce s-ar putea face, atunci? S-ar putea pleca de la premisa ca dreptul de proprietate nu se negociaza. Nu se poate restitui in natura, de exemplu, un teren intravilan? Sa se acorde un teren de valoare echivalenta, in alta locatie. La urma urmei, daca primariile au destule terenuri pentru parteneriate public-privat pentru ansambluri rezidentiale sau sosele, inseamna ca au de unde sa retrocedeze in natura. Iar daca nu au, sa suporte despagubirile in bani, nu in actiuni. Sa se imprumute, sa gestioneze mai bine fondurile existente, dar sa nu isi bata joc de dreptul de proprietate, care sta la baza economiei de piata.
Si daca, in sfarsit, s-a ajuns prea departe cu acest proiect de lege si nu se mai poate da inapoi, atunci sa se introduca macar o prevedere prin care statul sa garanteze ca, la prima tranzactie facuta cu titlurile Fondului (deci cand despagubitii vor dori sa isi vanda titlurile pe bani), statul sa garanteze o valoare minima (un procent din valoarea nominala). Asta, pentru a asigura ca aceste titluri isi pastreaza o parte din valoare, si ca statul nu joaca la ruleta dreptul de proprietate.