Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să împrumute 4,1 miliarde lei de la bănci, în luna octombrie, prin şapte emisiuni de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, potrivit prospectelor de emisiune publicate pe site-ul MFP.
Prima licitaţie a fost programată luni, 1 octombrie, pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discount în valoare de un miliard de lei şi scadenţa la şase luni, iar a doua joi, 4 octombrie, de 400 milioane lei, pentru obligaţiuni benchmark pe doi ani, urmate pe 8 octombrie de o emisiune de certificate pe un an, de un miliard de lei, şi pe 11 octombrie de o emisiune de obligaţiuni benchmark, în valoare de 250 milioane lei, cu scadenţa la trei ani.
Pe 15 octombrie va fi organizată o licitaţie de certificate de trezorerie cu discount, în valoare de un miliard de lei şi scadenţa la un an, iar pe 18 octombrie pentru obligaţiuni benchmark, în valoare de 300 milioane lei şi scadenţa doi ani.
Ultima licitaţie din octombrie este fixată pe data de 29, pentru obligaţiuni cu scadenţa la cinci ani, în valoare de 200 milioane de lei.
Sursa: Agerpres