Vladimir Jirinovski, liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR), a îndemnat delegaţia rusă să boicoteze lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), apreciind că Rusia ar trebui chiar să-şi suspende calitatea de membru în Consiliul Europei, relatează RIA Novosti şi Interfax.
APCE urmează să examineze, pe 2 octombrie, un amplu raport privind respectarea de către Federaţia Rusă a angajamentelor luate faţă de Consiliul Europei. În final se aşteaptă ca parlamentarii europeni să voteze o rezoluţie al cărei conţinut Moscova l-a calificat deja ca „antirusesc”.
Serghei Narâşkin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului federal), care urma să prezinte un raport la sesiunea de toamnă a APCE, a anunţat că nu va mai pleca la Strasbourg, explicând această decizie prin faptul că are îndoieli că propunerile sale vor fi luate în seamă. Cu toate acestea, delegaţia rusă va participa la sesiunea APCE.
„Părerea mea este ca delegaţia rusă să nu meargă pe ansamblu. Ar trebui să-i dăm o lecţie Consiliului Europei. Voi cere de la tribuna Dumei ca delegaţia rusă să nu meargă la APCE”, a declarat presei Jirinovski, înaintea începerii şedinţei plenare a camerei inferioare.
În opinia sa, Consiliul Europei şi unii dintre reprezentanţii săi nu au dreptul să-i indice Rusiei ce fel de legi să adopte şi să-i reproşeze că bagă la răcoare huliganii, referindu-se la cazul celor trei fete din grupul protestatar feminist rus Pussy Riot, condamnate recent la doi ani de închisoare fiecare pentru că au interpretat un cântec politic în cea mai mare catedrală ortodoxă din Moscova.
El a salutat decizia lui Narâşkin de a nu merge la APCE. „În genere ar trebui să punem problema suspendării calităţii de membru al Rusiei în Consiliul Europei şi să nu mai achităm contribuţia noastră anuală. Vom economisi astfel 20 de milioane de euro”, a afirmat Jirinovski, susţinând că Moscova furnizează anual această sumă pentru întreţinerea organizaţiei de la Strasbourg.
Şeful delegaţiei ruse la APCE, Andrei Puşkov, a subliniat că Rusia nu intenţionează să boicoteze sesiunea de toamnă a APCE, dar a menţionat că Moscova percepe negativ o posibilă ridicare a gradului de monitorizare la nivelul Comitetului de Miniştri, ceea ce ar putea afecta cooperarea cu Consiliul Europei.
Sursa: Agerpres