Ministerul Finanţelor Publice lansează în octombrie o emisiune de obligaţiuni de stat cu cupon denominate în euro în valoare de 150 milioane euro, conform anunţului publicat pe site-ul MFP.
Obligaţiunile au scadenţa la 29 iulie 2015, o rată a cuponului de 4,70% şi o dobândă acumulată de 560,14 euro/titlu. Valoarea nominală individuală a unei obligaţiuni de stat cu cupon este de 50.000 euro, potrivit Agerpres.
Metoda de vânzare este licitaţia, ce va fi organizată în data de 22 octombrie 2012, iar adjudecarea se va efectua după metoda preţului multiplu.
Obligaţiunile pot fi cumpărate de către dealerii primari, care vor transmite oferte atât în cont propriu cât şi în contul clienţilor, persoane fizice sau juridice.
Această emisiune de obligaţiuni se poate tranzacţiona simultan pe piaţa secundară administrată de Banca Naţională a României şi pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti.