Fie că este vorba despre pachetele de ski, de Crăciun sau Revelion, luna octombrie este cea mai potrivită pentru a hotărî unde anume dorim să ne petrecem vacanţa. Spre deosebire de rezervările efectuate direct la hotel, rezervând prin agenţiile de turism se pot obţine discounturi importante faţă de tarifele practicate de hoteluri, potrivit Federației Patronatelor din Turism și Servicii.
Aceste discounturi sunt în mod normal între 10 şi 20%, însă, în anumite cazuri, discountul de rezervare timpurie poate ajunge şi la 25%. La un pachet de 500 euro, un discount de 20% înseamnă 100 euro. Achiziţionarea unui astfel de pachet înseamnă şi anumite condiţii impuse de către agenţii, de exemplu plata în avans a pachetului turistic, dar, în anumite cazuri, şi imposibilitatea renunţării la respectivul pachet fără pierderea integrală a sumelor achitate.
În acest caz, turiştii trebuie să ştie că există metode prin care să nu piardă sumele achitate în cazul în care, din motive obiective, nu mai pot pleca în excursia cumpărată în avans. Astfel, în momentul semnării contractului cu agenţia de turism, turistul poate opta pentru încheierea unei asigurări storno. Acest tip de asigurare, a cărei valoare este nesemnificativă pe lângă valoarea pachetului turistic, conferă posibilitatea recuperării sumelor achitate de către turist în anumite condiţii prevăzute în poliţa de asigurare. Este bine ca turistul să se sfătuiasca împreună cu agentul de turism ce fel de asigurare i se potriveşte mai bine şi cu ce companie de asigurari să încheie poliţa.
Un fenomen des întâlnit în opinia publică este diseminarea părerii că hotelierii au scumpit din ziua x pachetul turistic.
Tarifele pot fi vizualizate foarte uşor pe pagina web a oricărei agenţii de turism, de unde se poate vedea că preţurile în creştere odată cu atingerea sezonului de vârf sunt prevăzute dinainte. Discounturile de rezervare timpurie sunt singurele care oferă posibilitatea achiziţionarii unui pachet turistic în perioada de vârf de sezon la un tarif conform extra sezonului.
O alta problemă pusă de turişti este încrederea în agenţia de turism de la care se face achiziţionarea pachetului. Au existat unele ştiri alarmiste despre agenţii care ar fi înşelat turiştii. Trebuie înţeles un lucru foarte important, si anume că orice agenţie de turism este obligată prin lege să fie asigurată în caz de insolvenţă. În cazul apariţiei unui astfel de eveniment neplacut, turiştii îşi pot recupera sumele de la asiguratorul ce a emis poliţa de asigurare.
Un plus de încredere îl poate oferi agenţia de turism de la care se achiziţionează respectivul pachet dacă este membru al unei asociaţii sau al unui patronat în turism cum ar fi ANAT sau FPTS. Trebuie ştiut că în statutul unor astfel de organizaţii sunt reguli foarte stricte ce trebuie respectate de către o agenţie de turism. Înainte de a se accepta o agenţie de turism într-o astfel de organizaţie trebuie îndeplinite o serie de condiţii care oferă apoi garanţia că respectiva agenţie îşi îndeplineşte toate obligaţiile faţă de clienţi.