Cererea totală de gaze naturale în luna octombrie este estimată la 11,745 milioane MWh, conform propunerii din raportul de fundamentare întocmit de Transgaz şi transmis Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Cererea de pe piaţa reglementată este estimată de Transgaz la peste 3,719 milioane MWh, din care 1,712 milioane MWh pentru consumatorii non casnici şi 1,862 milioane MWh pentru cei casnici. Cererea de pe piaţa consumatorilor eligibili este preconizată la circa 6,27 milioane MWh, iar consumul tehnologic (căruia nu i se aplică structura amestecului de gaze) la 1,756 milioane MWh.
Amestecul de gaze naturale pentru consumatorii non casnici de gaze, cu excepţia producătorilor de energie termică, va fi compus din gaze din producţia internă – 65,5% şi import – 34,5, conform propunerii Transgaz.
În ceea ce priveşte amestecul de gaze pentru consumatorii casnici şi producătorii de energie termică, ANRE a avizat ca acesta să fie compus în proporţie de 91% din producţia internă şi 9% din import, potrivit Agerpres.
Cererea avizată de ANRE este de 2,774 milioane MWh.
Pentru consumatorii non casnici, cu excepţia producătorilor de energie termică, ANRE a avizat un amestec format din 66,5% gaze din producţia internă şi 35,5% din import.