”În urma întrunirii Comisiei Bilaterale Româno-Turce, transportatorii români dispun de 750 de autorizaţii suplimentare pentru anul 2012, care le vor permite accesul pe piaţa turcă de transport cu mărfuri din toată Europa. Această facilitate este cu atât mai importantă, cu cât revenirea pieţelor occidentale de transport este încă lentă”, a spus Daniel Mazilu, citat de Agerpres.
Acesta a precizat, totodată, că ARTRI a participat activ la întreg procesul de promovare şi susţinere a intereselor transportatorilor români, precum şi la şedinţele bilaterale de negociere.
”Eforturile Ministerului Transporturilor, suportul ARTRI şi al altor organizaţii implicate au continuat acţiunile de promovare a intereselor transportatorilor români pe pieţele estice, cu scopul de a putea contrabalansa o parte din efectele crizei economice şi de a le asigura firmelor cât mai multe oportunităţi”, a mai spus subsecretarul general al ARTRI.
În ceea ce priveşte Turcia, Daniel Mazilu a menţionat că activităţile Comisiei de legătură dintre Uniunea Internaţională a Transportului Rutier şi Uniunea Europeană, care s-au desfăşurat la Bruxelles pe 3 şi 4 octombrie a.c., s-au axat şi pe problema intrării nestingherite a Turciei în tranzitul comunitar.
”Reprezentantul Germaniei a subliniat faptul că Turcia încearcă să negocieze cu Germania un astfel de acord, întrebând plenul comisiei ce părere are despre acest fapt. Reprezentanţii asociaţiilor de transport au opinat că problema trebuie analizată în detaliu şi expusă la o viitoare întâlnire a comisiei, care poate avea loc la 18 octombrie a.c., 5-6 martie 2013 sau 12 octombrie 2013”, a adăugat Daniel Mazilu.