Săptămâna trecută, a avut loc la Casa Capşa o licitaţie de artă organizată de Casa de Licitaţii Ara Art Collection. Deşi au participat circa 70 de iubitori de artă, multe dispute au avut loc prin telefon, unii cumpărători dorind să-şi păstreze anonimatul. „Lupta” pentru tablouri a fost pasionantă, desfăşurându-se chiar şi în opt „paşi”. În această situaţie, preţul de pornire a crescut considerabil, în cazul unei lucrări a lui Alexandru Ciucurencu ajungându-se chiar aproape la dublu, prețul de adjudecare fiind de 8.000 euro.
Pentru a evita orice fel de comentariu asupra lucrărilor avangardiste, Ara Art a oferit informaţii suplimentare, însemnând documentele justificative ce au fost înmânate cumpărătorilor. Astfel, Marcel Iancu provenea de la Casa Keben din Israel, Jacques Herold dintr-o colecţie pariziană – pe versoul lucrării este marcată data (1954) semnată, dimensionată în cerneală şi în franceză de către artist. Victor Brauner, vândut cu 2.400 de euro, a fost adus de la Casa Fernando Duran din Madrid, Spania, iar Mimi Şaraga Maxy are semnătura în semimonogramă pe faţă, pe verso existând semnătura completă a artistei.
Cele mai disputate lucrări
Constantin Piliuţă, 8 paşi, de la 460 la 750 euro
Ligia Macovei, 7 paşi, de la 500 la 800 euro
Mimi Şaraga Maxy, 7 paşi, de la 650 la 950 euro
Alexandru Ciucurencu, 6 paşi, de la 5.500 la 8.000 euro
Samuel Mutzner, 5 paşi, de la 6.000 la 8.000 euro
Jaques Herold, 5 paşi de la 1.700 la 2.200 euro
Licitaţie de succes la Casa Capşa
12 octombrie 2012, 23:25
Ultima modificare în 13 octombrie 2012, 02:25
Casele de licitaţie serioase pun la dispoziţia adjudecatarilor obiectelor de artă documente cu privire la originea şi autenticitatea acestora.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Noua Lege a sănătăţii, o ancoră solidă sau doar un început timid
- Buzaşu (MTI): Autostrada de pe Coridorul 4 Bucureşti -Nădlac va fi gata în 2020
- Noul director al Organizaţiei Internaţionale a Muncii vrea încetarea politicilor de austeritate
- Cristian Sima: „Franţa a dat faliment de 60 de ori până acum”
- Restricţiile pe piaţa muncii din Marea Britanie pentru români se menţin până la sfârşitul lui 2013
- Asiguratorii au înfiinţat Federaţia Mondială a Asociaţiilor de Asigurare
- Grecia: Disensiuni între autorităţi şi troika privind plata dividendelor de 555 milioane de euro
- Vânzările Carrefour au crescut cu 2,1%, la 29 miliarde de dolari, în T3
- OMV Petrom a scumpit benzina şi motorina
- Radu Gheţea, ARB: Băncile de pe piaţa românească nu au fost ajutate de statul român