Într-una din săptămânile trecute, Barack Obama a interzis unei companii private chineze să achiziționeze o fermă eoliană situată în apropierea unei unități militare din Oregon. Trecând de motivația reală din spatele acestei decizii (iminența alegerilor prezidențiale nu poate fi ignorată în acest context), ea ar trebui să stârnească îngrijorare în rândul autorităților și al mediului de afaceri din China. Companiile de aici sunt tratate cu suspiciune de Occident: gigantul telecom Huawei nu reușește de ani buni să pătrundă în unele din statele americane, iar compania petrolieră de stat CNOC a produs un adevărat scandal când a anunțat că participă la licitația pentru pachetul majoritar al corporației canadiene Nexen. Reticența este evidentă și în alte părți ale lumii. Până și Birmania, stat care abia de cunoaște principiile capitalismului, a respins câteva investiții majore chineze.
Pe ce se bazează aceste suspiciuni? În mare, pe percepția că mediul de business chinez este mult prea dependent de Partidul Comunist, percepție alimentată de dezvoltarea fără precedent a companiilor de stat. Mulți oameni ai regimului sunt de părere că evoluția acestora a avut contribuția sa la creșterea recentă a economiei. Și reciproca este valabilă: aceste companii au crescut odată cu îmbogățirea Chinei. Cert este însă că tot ele pun acum bețe în roate dezvoltării celei mai mari piețe a lumii.
Un pas înapoi
În anii ’90, încurajarea corporațiilor de stat s-a bazat pe un raționament bine fundamentat. Văzând cum fostele active ale URSS-ului au încăput pe mâinile oligarhilor, autoritățile de la Beijing au selectat un grup de companii publice solvabile, în care au investit masiv. Unele dintre ele au devenit lideri mondiali în sectoarele lor de activitate. Este cazul Sinopec și China Mobile, ale căror profituri combinate din 2009 depășeau profiturile totale ale celor mai mari 500 de companii private chineze.
În timp, firmele de stat au atras cei mai buni absolvenți din piață. Tot ele au fost responsabile și de investițiile uriașe care au ajutat țara să evite la mustață criza globală, după principiile a ceea ce criticii numesc „guojin mintui“: „statul, înainte, privații, înapoi!“. În plus, partidul a încurajat consolidarea companiilor publice, protejându-le de concurența străină. Acum, tot statul are de suferit de pe urma lor. Un raport independent arăta recent că, dacă ar rămâne fără granturile și subvențiile guvernamentale, cele mai multe companii publice ar avea pierderi.
Aceasta, în condițiile în care guvernul nu primește, în general, dividende de pe urma participației deținute. În schimb, banii au ajuns, prin mijloace obscure, la șefi și membri ai consiliilor de administrație, adesea numiți din rândul fiilor și fiicelor liderilor comuniști. Aceștia au ajuns acum mai puternici chiar și decât cei care ar avea, teoretic, prerogativa de a-i ține sub control. Iar banii care ar putea fi alocați pentru bunăstarea națională sunt reinvestiți, consolidând astfel puterea companiilor și a șefilor lor.
Chiar mai tristă este influența nocivă pe care o are ascensiunea sectorului public asupra IMM-urilor chineze, disperate să atragă fonduri, însă nebăgate în seamă. Chiar dacă acum, când creșterea economică dă semne de frânare, este nevoie mai mult decât oricând de inovația și motivația generate de micii întreprinzători.
Fără îndoială, traseul Chinei de la o economie închisă, centralizată, la una relativ liberală este cel puțin vrednic de laudă. Unul dintre pașii importanți făcuți în această direcție a fost decizia fostului premier Zhu Rongji de a abandona, la finalul anilor ’90, companiile de stat nerentabile. Din păcate, un deceniu mai târziu, cele care au supraviețuit au devenit mici state în stat. Este timpul ca partidul să se opună grupurilor de interese formate în jurul lor, să ia în calcul posibilitatea privatizării, să liberalizeze sectoarele în care ele fac acum legea și să permită mediului privat să contribuie la dezvoltarea viitoare a Chinei. Câțiva dintre reformiștii de la Beijing sunt conștienți că aceste măsuri sunt indispensabile. Chiar actualul premier, Wen Jinbao, a atacat, în luna aprilie a acestui an, poziția de monopol a marilor instituții bancare de stat. Doar că el a ajuns la final de mandat, și nu putem fi siguri că în noua conducere a partidului, ce urmează să se instaleze în noiembrie, va mai fi vreun promotor al acestei cauze. Unii dintre liderii conservatori ai regimului se tem că o reformare a sistemului pune în pericol însăși soarta Partidului Comunist. Trebuie însă să realizeze că, altfel, pus în pericol este chiar miracolul economic care a ridicat China în ultimii treizeci de ani.
Profiturile acestor companii au ajuns, prin mijloace obscure, la șefi și membri ai consiliilor de administrație, adesea numiți din rândul fiilor și fiicelor liderilor comuniști.
