”Într-un interval de 90 de zile, noul management al TAROM trebuie să prezinte ministrului Transporturilor un set de măsuri care să eficientizeze compania. Urmează să vedem unde sunt pierderile majore, iar o parte din pierderi sunt cauzate de preţul petrolului şi încărcarea aeronavelor”, a spus Prunariu. Acesta a explicat că o aeronavă TAROM stă în aer 10 ore din 24, în timp ce la alte companii eficiente, aeronavele stau în aer 18 ore din 24. De asemenea, procentul de încărcare la TAROM este de numai 61 la sută. Ceea ce înseamnă că gradul de încărcare va trebui crescut la 70 – 80 %. ”Vom vedea şi contractele TAROM. Şi TAROM, ca şi alte companii de stat, este bine căpuşat. Aici vorbim despre aprovizionarea cu carburant, catering, unde se constată că preţurile pe care le plăteşte compania nu sunt cele mai optime de pe piaţă. Multe dintre firmele care colaborează cu TAROM au contracte ferme, pe mai mulţi ani, şi va fi foarte greu să acţionăm aici”, a declarat Dumitru Prunariu, citat de Agerpres.
Compania TAROM se află între societăţile cu capital majoritar de stat la care, potrivit condiţionalităţilor din acordul cu Fondul Monetar Internaţional, trebuie instalat una management privat, pentru eficientizarea activităţii.
”TAROM a înregistrat, în 2011, pierderi de 260 milioane de lei”, a precizat Prunariu. În perioada 2009 – 2011, TAROM a acumulat datorii de 144 milioane de euro. În urma unei şedinţe a Consiliului de Administraţie al TAROM, care a avut loc miercuri, fostul manager pentru România al Austrian Airlines, Heinrich Vystoupil a fost ales director general executiv. Funcţia de preşedinte a fost preluată de Dan Pascariu, iar cea de vicepreşedinte de Valentin Macec.