Frații Pavăl: „Nu vindem Dedeman nici pentru zece miliarde de euro”

Deşi este lider de piaţă, nimic nu a împiedicat Dedeman să bifeze încă un an de creştere substanţială. Curând am putea să-i vedem pe fraţii Pavăl cu Dedeman în afara țării, dar şi investind în agricultură.

În 2011, afacerile rețelei Dedeman au depășit pentru prima oară pragul de 2 miliarde lei (488 milioane euro), în creștere puternică față de 2010, cu 30%. Astfel, Dedeman și-a consolidat poziția de lider al pieței de profil, stabilind un record al pieței în materie de vânzări. În același timp, compania a reușit să își crească substanțial profitul, cu 34%, la aproape 206 milioane lei (48,5 milioane euro), ceea ce înseamnă că profitabilitatea s-a îmbunătățit ușor, la peste 10%. Profitul a fost reinvestit integral, în extindere, în stocurile din magazine și în activitatea curentă. „În ultimul an am fost contactați de fonduri de investiții care nu știau că noi nu dorim să vindem. Poate să ne dea cineva și zece miliarde, și tot nu vindem. Nu avem de ce. Suntem atașați de afacere şi de oamenii cu care am plecat la drum. Trebuie să avem toți o activitate, ceva de făcut în fiecare zi“, spune Dragoş Pavăl, preşedintele Grupului Dedeman.
El spune că nevoia de finaţare de la bănci începe să fie mai mică, în condiţiile în care vânzările sunt în creştere, iar multe magazine sunt deja amortizate şi produc pentru dezvoltarea ulterioară.
„Dacă anul trecut am fost nevoiți să luăm și un credit bancar, în acest an (2012, n.red.) ne-am descurcat fără alte credite. E posibil ca până la finalul anului să refinanțăm un magazin sau două, construite din resursele noastre. Consider că avem un grad de îndatorare prin credite bancare extrem de suportabil, sub 20% din cifra de afaceri. Nu a fost nevoie în ultima vreme să luăm credite noi, dar în trecut ne-am împrumutat zdravăn“, explică Dragoș Pavăl.
Aproape de patru magazine în Bucureşti
„În București, pe lângă cele două magazine pe care le avem, suntem în discuții foarte avansate pentru încă două locații, în sectoarele 1 și 3. Ținta pentru București rămâne de minimum cinci magazine. Ar fi foarte bine 6“, arată Pavăl.
Acum, rețeaua a ajuns la 30 de magazine, ultimul fiind cel de la Bistrița-Năsăud. E foarte probabil ca Dedeman să încheie anul cu 30 de magazine, exact cât şi-a propus. Pentru anul viitor, fraţii Pavăl vor să deschidă încă cinci magazine. Ținta de acum e de 45 de magazine, în aproape toate județele din România. E posibil să fie județe în care să întârzie deschiderea unor magazine.El menţionează că niciodată nu şi-a înregistrat afacerile într-un offshore, întrucât fiecare trebuie îşi plătească impozitele corect. „De 20 de ani suntem loiali statului român și considerăm că țara poate progresa numai dacă fiecare îşi plătește corect taxele. Din istoricul bilanțurilor noastre se poate vedea că am fost profitabili în fiecare an“, precizează Dragoș Pavăl.
Noi ţinte: extinderea în afară şi agricultura
„Suntem hotărâți să ne extindem în afara țării. La început cu siguranță într-una din țările vecine cu România. Sudul e foarte probabil să fie luat în calcul, dar și estul e o soluție. Am început să facem studii“, spune preşedintele Dedeman. Dragoş Pavăl recunoaşte că ar încerca şi alte domenii: „Ne gândim și la începerea unei afaceri și în alt domeniu. Ne-ar interesa să investim în teren agricol și păduri“.
Cum sunt taxele din România? „Salariile sunt prea taxate, impozitul pe profit e în regulă, cota unică e o idee foarte bună, iar TVA-ul e prea mare și stimulează evaziunea fiscală“, spune Pavăl.
Pentru 2012, Dedeman și-a propus creșterea cu 10% a cifrei de afaceri și păstrarea profitabilității. Pentru anul viitor, încă nu s-au făcut bugetele, dar Dragoș Pavăl spune că probabil își vor propune pentru prima dată o creștere a afacerii cu o singură cifră.