La sfârşitul trimestrului III 2012, 5,71 milioane persoane participau la fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II), în creştere cu 3,5% faţă de decembrie 2011 şi cu 5,65% faţă de septembrie 2011. Comparativ cu luna precedentă, creşterea numărului prticipanţilor a fost de 0,3%. Valoarea activelor nete înregistrată de fondurile de pensii administrate privat a fost de 8,76 miliarde lei (1,93 miliarde euro), în creştere cu 36,6% faţă de decembrie 2011 şi cu 51% mai mare decât în septembrie 2011. Comparativ cu luna precedentă, avansul activelor nete a fost de 3,17%. La 30 septembrie 2012, valoarea medie a unui cont a fost în Pilonul II de 1.598 lei, reprezentând 353 euro, aproximativ 66% dintre participanţi situându-se sub medie şi 30% peste medie (aproximativ 4% din conturi au avut valoarea 0). În luna septembrie au fost virate către fondurile de pensii administrate privat 216 milioane lei (47,7 milioane euro), în scădere uşoară faţă de luna anterioară (cu 2%), dar în creştere comparativ cu 2011, 24,5% în decembrie şi 23,5% în septembrie. În luna septembrie 2012, numai sumele plasate în obligaţiuni municipale şi obligaţiuni corporative au înregistrat scăderi comparativ cu decembrie 2011. Sumele plasate în celelalte clase de active au înregistrat creşteri cuprinse între 0,20% şi 49,96%, în condiţiile în care activele totale au crescut cu 36,6%. Din punct de vedere al alocării resurselor financiare pe diferite clase de active, constatăm că ponderile în total active ale titlurilor de stat, acţiunilor şi titlurilor de participare au înregistrat un avans comparativ cu anul precedent, în cazul celorlalte clase de active înregistrându-se scăderi ale ponderilor lor. În septembrie 2012, cca. 93% din activele fondurilor de pensii erau plasate în ţară, 7% reprezentând investiţii externe, în spaţiul UE.
În aceeași perioadă, pe Pilonul III activau 11 fonduri de pensii facultative administrate de 8 administratori autorizaţi de către CSSPP. La fondurile de pensii facultative (Pilonul III) contribuiau 283.118 participanţi, cu 8,7% mai mulţi comparativ cu decembrie anul trecut şi cu 13,4% peste nivelul înregistrat în aceeaşi lună din 2011. Comparativ cu luna precedentă, avansul a fost de 0,73%. În luna septembrie 2012, 2.044 noi participanţi au ales să adere la unul din fondurile de pensii facultative, o scădere semnificativă comparativ cu decembrie 2011 (-53,5%), cu septembrie 2011 (-31,5%), dar şi comparativ cu luna precedentă (-8,6%). Pe ansamblu, în primele nouă luni ale anului au aderat la sistem 22.739 noi participanţi. În septembrie 2012, fondurile de pensii facultative deţineau active nete în valoare de cca. 555 milioane lei (122,4 milioane euro), înregistrând un avans de 27,4% faţă de decembrie 2011 şi 38,4% comparativ cu septembrie 2011 (21,4% respectiv 33% raportat la moneda euro). Comparativ cu luna precedentă, avansul a fost de 2,3%.
În cazul în care analizăm implicarea angajatorilor în sistemul pensiilor facultative, în septembrie 2012, pentru 52% dintre participanţi contribuţiile au fost plătite de către angajatori, 36% dintre participanţi au plătit singuri contribuţiile, iar 12% dintre participanţi au plătit contribuţiile împreună cu angajatorii lor.
În septembrie ac., comparativ cu decembrie 2011, sumele plasate în obligaţiuni municipale, obligaţiuni corporative şi obligaţiuni ale organismelor străine neguvernamentale au înregistrat scăderi. În cazul celorlalte clase de active s-au înregistrat creşteri ale sumelor plasate cuprinse între 15% şi 45%, în condiţiile unui avans al activelor totale de 27,4%. Din punct de vedere al alocării resurselor financiare pe diferite clase de active, în septembrie ac., numai ponderile în total active ale titlurilor de stat, acţiunilor şi titlurilor de participare au crescut comparativ cu decembrie 2011. Celelalte clase de active au înregistrat scăderi. În septembrie 2012, similar Pilonului II, cca. 93% din activele fondurilor de pensii facultative erau plasate în ţară, în creştere comparativ cu 2011, în timp ce restul de 7% au reprezentat investiţii UE.
Scad banii virați la pensiile obligatorii și cresc cei de la facultative
22 octombrie 2012, 15:32
Ultima modificare în 9 martie 2019, 01:37
Sumele virate către fondurile de pensii private obligatorii în luna septembrie au scăzut cu 2% față de august. În schimb, sumele virate în contul pensiilor facultative au înregistrat o creștere de 2,3% față de luna august, pe fondul creșterii numărului de participanți.
Etichete: bani,
pensii,
pensii facultative
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Arma secretă a lui Isărescu în războiul pentru CURSUL DE SCHIMB
- Lucian Anghel: Dezvoltarea burselor locale va stimula creşterea economică în Europa Centrală şi de Est
- CURSUL OFICIAL AL EURO, la un nou maxim al ultimelor 11 săptămâni
- ATENȚIE! Cursul BNR, la maximul ultimelor 76 zile. Pe interbancar, euro e aproape 4,59 lei
- Încă 4 milioane de euro pentru Prima Casă de la Credit Agricole
- XTB: Leul a pierdut 2,82% în faţa euro în intervalul 1 iulie – 15 octombrie
- Top 10 cei mai bine plătiți jucători la bursă în 2011
- Acţiunile Coca-Cola Hellenic vor fi listate în principal la bursa de la Londra
- Cine e Cristian Sima, „cowboy-ul” bursei româneşti
- La cât ajunge cursul în 2012? Antreprenorii sunt optimiști: își construiesc bugetul pe un curs de 4,3-4,5 lei/euro