Businessul din spatele artei

Specialiștii spun că a avea o galerie de artă contemporană înseamnă asumarea unor responsabilități clare față de artiști, client și față de tine, ca persoană

Businessul trebuie să fie unul coerent și transparent pentru că încrederea între cele trei părţi trebuie construită în timp. „Eu mă aflu într-o poziție privilegiată, care mi-a dat ocazia să supraviețuiesc celor 22 de ani de când activez în domeniu.
În primul rând sunt pictor, ceea ce îmi dă avantajul să înțeleg nevoile comerciale ale artiștilor, căci mă confrunt cu ele și eu“, spune Eugene Al Pann, directorul galeriei ArtXpert. Care mai adaugă că se identifică exact cu ceea ce trece prin sufletul, inima și portofelul unui artist. „În al doilea rând, sunt cumpărător de artă contemporană și știu cât de senzitiv e procesul de achiziție, care sunt rigorile și cum trebuie să îmi fac eu, în primul rând, temele înainte să mă hotărăsc să achiziționez un anumit artist. Iar în al treilea rând, am realizat, ca  proprietar de galerie de artă în România, că așteptările financiare trebuie să fie limitate.
De 22 de ani îmi asum rolul antreprenorului care este limitat de o piață mică. Sunt însă mândru că voi putea să las copilului meu un business serios, cu un istoric curat, necompromis, care cred că va avea potențial mare peste o generație“, mai spune el.

Validată în licitații

În acest context, ce rol au casele de licitaţii? În România sunt câteva case de licitaţii care, din punct de vedere tehnic, funcţionează relativ asemănător. Sunt mulţi oameni care analizează o lucrare din imaginile web sau cataloage, dar specialiștii recomandă mereu ca acest lucru să se facă doar pentru o primă impresie, fiind important ca, ulterior, să fie văzută fizic lucrarea. De exemplu, Casa de Licitații Ara Art Collection are două-trei zile de expoziţie înaintea fiecărei licitaţii, pentru a da posibilitatea vizionării lucrărilor.
Și, nu în ultimul rând, Ara Art Collection promovează artiști români contemporani deosebiți, cum ar fi pictorul Cozmin Movilă. Al cărui tablou – „Pom înflorit“ (ulei pe pânză) a fost licitat la Ara Art de curând, în mai mulți pași, și adjudecat, licitația fiind un succes.
„Arta contemporană ar trebui validată în licitații“, spune Eugene Al Pann. Mai pe înțelesul tuturor și foarte simplificat, oamenii ar trebui să știe că o galerie își asumă responsabilitatea lucrărilor achiziţionate, autenticitatea lor și, evident, vânzarea lor.