Cipru este aproape de a ajunge la un acord cu creditorii internaţionali (UE, FMI, BCE) pentru un program de sprijin financiar, a declarat ministrul cipriot de Finanţe, Vassos Shiarly, transmite Reuters.
Vassos Shiarly a precizat că au mai rămas de soluţionat doar “patru-cinci puncte”, care vizează chestiuni de principiu.
“Suntem foarte aproape. Cred că divergenţele cu troica pot fi rezolvate. Există câteva chestiuni care mai rămân de clarificat însă cea mai mare parte a divergenţelor au fost deja clarificate”, a declarat Vassos Shiarly într-un interviu publicat duminică în cotidianul grec Kathimerini.
Ciprul a cerut un program de sprijin încă din luna iunie pentru a-şi ajuta băncile care au înregistrat pierderi masive ca urmare a expunerii lor pe Grecia.
Autorităţile de la Nicosia doresc să ajungă rapid la un acord cu creditorii internaţionali până la următoarea reuniune a miniştrilor de Finanţe din zona euro din 12 noiembrie. “Este deosebit de important să avem un acord până la data de 12 noiembrie. Altfel, lucrurile vor deveni mai complicate şi va trebui să facem eforturi pentru a face faţă perioadei următoare”, a spus Shiarly.
Săptămâna trecută, autorităţile cipriote au prezentat propriul lor program de austeritate creditorilor internaţionali, precizând că vizează economii de 3,9 miliarde de euro până în 2016. Oficialii ciprioţi au propus reduceri de salarii în sectorul public variind între 6,5 şi 12,5% dar s-au opus vânzării activelor de stat, în timp ce troica a cerut reducerea tuturor salariilor în sectorul public cu 15%.
Băncile cipriote au înregistrat pierderi de aproximativ patru miliarde de euro de pe urma acordului de reducere a datoriilor Greciei, o cifră echivalentă cu 25% din Produsul Intern Brut al Ciprului.
Deşi deocamdată necesităţile de finanţare ale Ciprului nu sunt cunoscute, analiştii estimează că acestea se ridică la 10 miliarde de euro, aproximativ 60% din produsul său intern brut.
Sursa: Agerpres