Autorităţile turce se aşteaptă ca, anul viitor, veniturile din turism să crească cu 8,1%, până la 25,4 miliarde dolari, de la 23,5 miliarde de dolari în acest an, potrivit unui program guvernamental publicat, duminică, de agenţia Anadolu.
Numărul de turişti în Turcia ar urma să crească cu 3,8% până la 33 milioane de vizitatori, de la 31,8 milioane în 2012.
Turcia controlează 6,2% din piaţa europeană a turismului în termeni de număr de vizitatori şi 5% în termeni de venituri.
La nivel mondial, Turcia este a şaptea destinaţie turistică şi obiectivul autorităţilor de la Ankara este ca Turcia să devină una dintre primele cinci ţări din lume în funcţie de veniturile din turism.
Sursa: Agerpres