Producătorii din preparate de carne vor încerca să majoreze preţurile cu circa 10%, în preajma Sărbătorilor, însă există posibilitatea ca acest lucru să nu se poată realiza din cauza puterii scăzute de cumpărare a populaţiei, a declarat, joi, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Radu Timiş.
‘Producătorii vor încerca să majoreze preţurile, pentru că ei cumpără carne mai scumpă. Într-un singur an, preţul la carne a crescut cu 24% la materia primă. Noi vom încerca să mărim preţul, însă posibilitatea de a face acest lucru este foarte mică, pentru că, puterea de cumpărare fiind scăzută, oamenii nu vor avea bani să plătească acel lucru. În loc să cumpere un kilogram de mezel omul va cumpăra jumătate’, a explicat el în conferinţa ‘Industria Cărnii’.
Radu Timiş a ţinut să sublinieze că producătorii nu doresc să crească preţurile, dar sunt obligaţi de creşterea preţurilor la materia primă, la gaze, benzină, motorină etc.
‘Noi nu vrem să mărim preţurile, ci ne obligă piaţa. Dacă eu cumpăr materia primă mai scumpă şi se anunţă din nou mărire de preţuri, iar noi în fiecare săptămână negociem preţul cărnii, sigur că da, cred că undeva cu 10% vom încerca să mărim preţul, dar nu ştiu dacă vom reuşi, pentru că ai două opţiuni: nu mai vinzi sau rămâi în piaţă. Noi vom face tot ce se poate să rămânem în piaţă şi să putem să ne vedem şi la anul. Dacă înainte aveam planuri pe cinci ani, pe trei ani, pe doi ani, acum ne gândim ce se va întâmpla şi câţi dintre noi vor mai exista anul viitor pe piaţă’, a spus acesta.
Preşedintele ARC a explicat că în sectorul de procesare a cărnii, în perioada septembrie 2011 – septembrie 2012 preţul cărnii a crescut cu 24%. În plus, a crescut cu 4% preţul la ambalaje, cu 4-5% cel al condimentelor, cu 29% ‘tot ce înseamnă maţ natural’. La toate acestea s-au adăugat majorările de tarife la energie şi gaze, dar şi creşterile de preţuri la benzină şi motorină, în timp ce producătorii nu au reuşit să majoreze preţurile în piaţă cu circa 15%.
‘Situaţia este următoarea: unii dintre noi am reuşit să scădem costurile fixe, să fim mai eficienţi, mai productivi şi am rămas în viaţă, dar nu mai suntem pe profit, suntem în brake – even, iar marea majoritate, din cauză că nu au avut tehnologie eficientă şi nici destul management, nu au reuşit să facă nici măcar această mărire de 15%, pentru că ştiţi că în negocierea cu supermarketul contează cât de puternic eşti. Eşti brand, ai cotă de piaţă, poţi să negociezi. Dacă eşti mic, nu stă nimeni de vorbă cu tine. Alţii nici cu 5% nu au reuşit să-şi mărească preţul şi marea majoritate sunt în pierdere. Sigur, ei mai sunt în viaţă pentru că au datorii, iar băncile încă nu-i execută, pentru că dacă i-ar executa ar fi un dezastru şi pentru ei şi pentru bănci – şi atunci se merge pe o pierdere programată, cât se va putea. Surse de finanţare nu mai sunt şi este vorba doar de timp pentru a vedea cine va rămâne în piaţă. Consolidarea pieţei noastre va fi probabil de la anul viitor mult mai rapidă decât ceea ce este”, a precizat Timiş.
Acesta a adăugat că a recomandat membrilor ARC, dar şi altor producători, să încerce cât mai mult să-şi eficientizeze producţia şi costurile, dar şi să menţină calitatea produselor, fără să umble la reţetar.
‘Dacă plecăm de la puterea de cumpărare şi de la faptul că tot mai multe companii fac astăzi restructurări, iar oamenii rămân fără job, că preţurile la tot ce înseamnă energie, gaze, produse agroalimentare au crescut, vedem că oamenii au mai puţini bani în buzunar, deci cumpără mai puţin. De asemenea, TVA este cea care determină ca marea majoritatea a consumatorilor să se ducă în zona produselor ieftine şi atunci mâncăm mai puţin, mâncăm mai ieftin şi mai puţin sănătos, din păcate”, a mai spus Radu Timiş.
Sursa: Agerpres