Nu vă bucuraţi! Băncile cele mari şi rele nu sunt principalul păgubit din toata schema. Creditele „neperformante“ prin care se derula traseul banilor către buzunarele hoţilor cu gulere albe erau garantate în proporţie de 80% de către stat. În concluzie, nici la capitolul hoţie nu reuşim să înregistrăm vreo performanţă creativă. Sportul preferat al „băieţilor deştepţi“ rămâne spolierea statului nostru, prost ca o găină şi numai bun de abuzat. Fireşte, ca să se poată fura de la stat, era necesar să fie implicat cel puţin un demnitar plus un număr de funcţionari. Aurel Şaramet, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, până la izbucnirea scandalului a făcut exact ceea ce ar fi trebuit să se asigure că nu poate nimeni: a furat banii din propria sa instituţie! Cu concursul a cel puţin trei angajaţi ai Ministerului Economiei. Toată istoria de după ‘90 a ţării noastre este plină de asemenea istorii. Una după alta, bănci, fabrici, spaţii comerciale, tot ce putea fi de folos a dispărut din avuţia statului şi a intrat în patrimoniul privat. E rău că s-a întâmplat aşa? Eu cred că nu. În fapt, omul simplu are acum de pe urma acestor active exact aceleaşi beneficii pe care le avea şi atunci: niciunul. Cei care profitau erau – şi în mare parte au rămas – tot membrii nomenclaturii de partid. Aşa că, oricine nu şi-a lins degetele galbene de la mierea din borcanele PCR înainte să moară Ceauşescu are astăzi mai mult decât atunci, chiar şi dacă socotim doar posesiile materiale. Conform Eurostat, în 2009 România era ţara cu cel mai mic număr de chiriaşi din UE, peste 90% din populaţie trăind în locuinţa proprietate personală. Nostalgicii comunismului nu sunt nici foştii securişti, actualmente prosperi oameni de afaceri, nici oamenii simpli. Cei care plâng după „epoca de aur“ sunt exact micii şefuleţi cu pile pe la partid, incompetenţi la treaba lor, dar folositori aparatului de propagandă. Ăştia chiar au pierdut ceva odată cu economia de piaţă: şansa de a câştiga un pumn de firimituri în plus pupând cu talent dosul cui trebuie. Şi, din nefericire, genul acesta de oameni sunt mai mulţi decât ne-am putea imagina. Ei sunt inventatorii celebrei sintagme „PCR = pile, cunoştinţe, relaţii“. Sunt cozile de topor care au făcut posibile toate defrişările întâmplate în codrul banului public. Angajaţii Ministerului Economiei care sunt implicaţi în actualul caz de fraudă se află şi acum, la ora la care scriu, pe statul de plată al statului român. Şi vor fi în continuare plătiţi din banii contribuabililor până când se va dispune – dacă se va dispune – arestarea lor preventivă. Spre deosebire de angajaţii de la privat, care au fost deja concediaţi (conform unui comunicat dat publicităţii de una dintre băncile implicate, BCR). Cu alte cuvinte, cei care se fac vinovaţi de 20% din pierdere – cei de la băncile private – sunt deja pe stradă în timp ce aceia care au contribuit la 80% din pierdere mai stau şi mai aşteaptă, fiecare zi fiindu-le plătită gras din banii mei şi ai dumneavoastră, cititorii mei cu paşaport românesc.
Greşim atunci când cerem pedepsirea numai a celor cu nume grele. Răul cel mare este de fapt corupţia măruntă, din rândul funcţionărimii. Fără micile termite care ronţăie netulburate la fundamentul statului de drept, furtul masiv şi corupţia generalizată nu ar fi posibile. Poate doar în urma uneltirii unei minţi diabolice. Dar până şi un geniu al răului ar fi, totuşi, de preferat unor milioane de mici găinari precum Mihai Grigoroiu, Ionuţ Cătălin Roşu şi Mihail Andrei Atanasiu. Aveţi dreptate, pe aştia nu-i ştie aproape nimeni. Exact asta este problema care trebuie rezolvată.