Datoriile înregistrate de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA la sfârşitul lunii septembrie la bugetul de stat sunt în valoare de 594.745.273 lei, în scădere cu 79,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2011, când compania înregistra datorii de 2.896.804.365 lei, potrivit datelor companiei.
Din alocaţia de 850 milioane de lei aprobată prin Legea Bugetului de Stat pentru plata obligaţiilor la bugetul consolidat, CFR SA nu a utilizat încă 657 mil. lei, sumă ce reprezintă scadenţa împrumutului punte acordat de MFP, conform OUG 25/2012.
Cât despre valoarea datoriilor totale ale CNCF CFR SA, acestea se ridică la 2.382 mil. lei, în scădere cu 56% faţă de primele nouă luni ale anului 2011, când acestea erau de 5.495 mil. lei. „CNCF CFR- SA are stabilite ca ţinte principale pentru acest an eficientizarea cheltuielilor, reducerea şi prevenirea acumulării de noi arierate şi reforme structurale”, a declarat Cristian Ghibu, director general CFR SA.
Potrivit lui, prioritare pentru companie sunt în continuare aspectele de natură tehnică şi legislativă, cât şi aspectele economico-financiare, astfel încât, prin efectul de ansamblu al acestora, să se poată asigura viabilitatea activităţii companiei şi încadrarea în obiectivele stabilite prin acordul încheiat de Guvernul Romaniei cu FMI.