România, locul cinci în Europa privind numărul de beneficiari de microcredite

România ocupă locul cinci în Europa după numărul de beneficiari de microcredite, după Bosnia şi Herzegovina, Spania, Franţa şi Albania, arată un Raport de ţară privind microcreditarea din România, în context european, prezentat în Conferinţa Europeană pentru Microcreditarea IMM, care are loc, la Bucureşti, în zilele de 8 şi 9 noiembrie.

De asemenea, România este clasată pe locul 7 ca volum financiar al microcreditărilor acordate, în urma Bosniei şi Herzegovina, Spaniei, Franţei, Poloniei, Albaniei şi Germaniei.

Evenimentul, organizat cu sprijinul Comisiei Europene, reuneşte peste 300 de factori cheie, practicieni, reprezentanţi ai instituţiilor bancare şi nebancare, care dezbat măsurile menite să îmbunătăţească microcreditarea din Europa de Est. Este pentru prima oară când o ţară din regiune reuneşte un număr important de factori de decizie în domeniul microcreditării IMM, informează Fundaţia Post Privatizare (FPP), într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES..

Guvernul României a fost reprezentat de Georgian Ghervasie, consilier al premierului, iar Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM de vicepreşedintele agenţiei, Dumitru Nancu.

Potrivit raportului, românii au accesat 10% din valoarea microcreditărilor din Europa. Conform datelor europene, în anul 2011, în UE au fost acordate peste 200.000 de microcredite în valoare totală de 1,04 miliarde de euro. În România, în aceeaşi perioadă, valoarea microcreditelor acordate a fost de aproximativ 100 de milioane de euro. Dintre acestea, 94% au fost acordate pentru finanţarea de afaceri, beneficiarii fiind în proporţie de 72% clienţi nebancabili.

‘Chiar şi aşa, piaţa microcreditării este departe de a-şi fi atins maturitatea, potenţialul de absorbţie al ţării noastre valorificându-se la doar 15%. Atingerea acestui nivel s-ar resimţi în beneficii sociale pentru întreaga populaţie a ţării şi ar avea o contribuţie semnificativă la sustenabilitatea economiei româneşti, prin crearea de locuri de muncă şi reducerea decalajelor între zonele dezvoltate şi cele defavorizate, inclusiv în încasările la bugetul de stat’, a arătat, într-un briefing de presă, Bogdan Merfea, General Manager Patria Credit IFN SA.

In România, valoarea medie a microcreditelor acordate a fost de 5.000 de euro.

Raportul arată o diferenţă a valorii medii a microcreditării între statele din Europa Centrală şi de Est şi cele din Vest: în timp ce în statele din Europa
Centrală şi de Est nivelul mediu al microcreditării se situează între 5.000 şi 5.200 de euro, în ţările din Vest acesta ajunge la 9.600 de euro.

Cât priveşte dobânzile practicate, în statele europene rata dobânzii variază de la 4% în Italia, Franţa şi Austria la 35% în Serbia, în timp ce rata medie în România se situează la nivelul de 16%.

Raport se referă şi la durata medie a microcreditării, care în România este de 33 de luni, în timp ce în alte ţări din Europa este de 2 ani (28% dintre împrumuturi) şi 3 ani (22% dintre împrumuturi).

Conform statisticilor prezentate în Raport, fiecare microcredit acordat generează 0,33 locuri de muncă noi şi permite conservarea a 0,5 locuri de muncă deja existente.

‘În continuare în Europa înregistrăm un număr de 25 de milioane de şomeri. Dorinţa noastră este să creştem an de an numărul de beneficiari ai microcreditării pe teritoriul UE, pentru că, odata cu aceasta, ne aducem aportul la reducerea persoanelor care nu au un loc de muncă şi implicit la bunăstarea populaţiei din Europa. European Microfinance Network este o reţea de microcreditare care însumează peste 90 de organizaţii dintre care 11 activează în România’, arată Faisel Rahman, preşedintele European Microfinance Network.

Conferinţa Europeană de Microcreditare este organizată de European Microfinance Network (EMN) cu sprijinul Comisiei Europene şi în parteneriat cu European Investment Fund, AIPPIMM, Fundaţia Post-Privatizare, Fondul Român de Contragarantare şi alte organizaţii de microfinanţare din Uniunea Europeană.
Sursa: Agerpres