Între a merge cu un Bentley de furat sau cu un Logan cu acte în regulă ce alegi? Se pare că în România putem aplica în ipotetica situaţie celebra proporţie a lui Paretto. Respectiv, 80% dintre români – care produc 20% din PIB – aleg bolidul de furat, iar ceilalţi 20% – responsabili de 80% din PIB-ul ţării – aleg Loganul legal. Recentul caz cunoscut publicului sub numele – inadecvat, de altfel – „Voyo împotriva Vplay“ a prilejuit întregului online românesc o aprigă dezbatere. De o parte a baricadei s-au aliniat numeroşii susţinători ai site-ului cu conţinut piratat, iar de cealaltă, oamenii cu un minim de înţelegere, bună-credinţă şi înţelepciune. Fireşte, cei din urmă sunt mult mai puţin numeroşi decât cei dintâi.
De aici am tras concluzia că raportul de tip 80/20 este cât se poate de adecvat pentru a descrie situaţia de mai sus. Să ne înţelegem: am un prieten foarte bun care îşi petrece multe seri uitându-se la serialele de pe vplay şi mulţumind în gând lui „veverita_bc“ sau lui „avocatul31“ pentru promptitudinea şi acurateţea cu care au executat subtitrările. Atât de bun prieten îmi este acest individ, că ştiu chiar şi cât de mirat este că poate vedea un episod de serial american a doua zi după lansarea în America. Sau cât de mult se bucură că poate să-şi aleagă într-o zi de duminică, atunci când până şi aburul cafelei pare că te îndeamnă la lene, cel mai nou şi mai în vogă film de la Hollywood, care urmează să se lanseze după săptămâni bune în cinematografele din Europa. Şi totuşi, este greşit că se întâmplă aşa? Fără îndoială că DA!
Pe vremea când internetul era un fenomen marginal, faptul că cei care-l populau se comportau precum banda din pădurea Sherwood sub comanda vreunui Robin Hakerood cu ochelari precum fundul de borcan nu deranja pe nimeni. În fond, nu-şi bate nimeni capul prea tare cu felul cum se aplică legea drepturilor de autor la Cercul Polar. Pentru simplul fapt că toţi cei care trăiesc acolo sunt îndeajuns de izolaţi şi de puţin numeroşi ca să nu perturbe în niciun fel ecosistemul producţiei cinematografice şi TV de pe întreaga planetă. Dar trebuie să înţelegem un lucru simplu: nu există decât două opţiuni. Ori intrăm în rândul lumii civilizate şi ne conformăm regulilor după care trăiesc ceilalţi semeni ai noştri, ori ignorăm regulile şi ne mutăm în sălbăticie cu animalele. Nu vă faceţi iluzii! Poziţionarea geografică în ziua de astăzi nu mai este o garanţie pentru nimic. În fapt, există locuri super civilizate şi confortabile în Zanzibar, precum există şi jungle periculoase în Paris. Poziţionarea în interiorul sau în afara civilizaţiei o fac oamenii din jurul nostru, vecinii, prietenii, partenerii, clienţii.
Legile sunt făcute pentru ca oamenii să trăiască mai bine, pentru că asigură progresul prin evitarea unor conflicte interumane inutile. Gheorghe trebuie să ştie că nu are voie să doarmă în patul lui Vasile decât dacă are permisiunea acestuia. Faptul că-i era somn şi salteaua era liberă nu e o justificare pentru aşa faptă. Iar taxele sunt plătite pentru ca să putem asigura supremaţia legii. Acesta este sistemul de organizare socială al celor mai de succes vietăţi de pe această planetă. Iar dacă ar fi să ne întoarcem la „fac ce am chef pentru că pot“, mi-e teamă că delfinii au mai multe şanse decât noi să conducă pe Terra.
Mi-e simpatic Vplay. E un hoţ fermecător şi agreabil. I-aş da pedeapsa minimă dacă aş fi judecător, fiindcă sunt un om cu iubire de semeni. Dar nu l-aş scăpa de puşcărie. Mai ales că ştiu că din cauza lui şi a altora ca el nu am posibilitatea să-mi cumpăr legal la preţuri concurenţiale filme de pe iTunes, de exemplu. Mie, unul, nu-mi place că cetăţenii de alte naţionalităţi care află că am paşaport de România îşi duc instantaneu panicaţi mâna la buzunare.