Retailerul electro-IT Flanco deschide, azi, în Ploiești Carrefour Shopping City, cel de-al treilea magazin din oraş. Valoarea investiţiei depăşeşte 700.000 de euro (inclusiv stoc de marfă).
Noul punct de vânzare, al cincilea din judeţul Prahova, dispune de o suprafață totală de peste 1.000 mp, precum și de o echipă de 20 de consilieri de vânzări, specializați în diverse categorii de produse aflate la raft – IT, electronice, electrocasnice, accesorii și consumabile.
Flanco beneficiază de prezenţa a încă patru magazine în judeţ, dintre care două în Ploiești – Complex Omnia și Real, unul în Sinaia și unul în Câmpina.
Ploiești este, de altfel, al doilea oraș din provincie, după Constanța, în care retailerul dispune de trei magazine, datorită potențialului ridicat de creștere a consumului în anii următori și a investițiilor publice și private pe care oraşul le-a atras în ultimii ani.
Pentru acest an, retailerul are în plan o creștere cu 20% a suprafeței comerciale, în primele trei luni ale anului fiind deja deschise 5 magazine (Bistrița, Cluj, Deva, Sibiu şi Târgovişte), cu o investiție totală de aprox. 2,1 mil. euro. Deschiderile de magazine din primul trimestru au crescut suprafața de vânzare cu 10%, până la 46.000 mp.
Retailerul estimează pentru 2012 o cifră de afaceri de 140 de milioane de euro.