În plină criză financiară, acţiunile societăţilor care au înregistrat cel mai mare profit la nivel internaţional sunt alături de Apple, Walt Disney şi Wal Mart.
Acţiunile listate la bursele americane au avut în acest an evoluţii semnificative în ambele sensuri – de la scăderile înregistrate de Facebook, Hewlett-Packard sau McDonald’s, până la randamentele foarte bune marcate de Apple, Walt Disney şi Wal-Mart.
Walt Disney s-a aflat printre companiile care au adus randamente foarte bune investitorilor la bursă, realizând după primele 10 luni ale anului un profit de aproape 30%. Lider cu vechime al îndrăgitei industrii a desenelor animate, Walt Disney a devenit în timp cea mai mare companie de entertainment din lume, incluzând- alături de “lumea lui Mickey Mouse” – reţeaua americană de producţii şi televiziune ABC (“Anatomia lui Grey”, între alte seriale de succes), conglomeratul media ESPN (axat prioritar pe programe de sport), Lucasfilm Ltd (achiziţionată de Walt Disney în 2012), alte case de producţie şi distribuţie de film (care în 2012 au lansat, între altele, filmul “The Avengers”, cu încasări record) şi alte firme din domenii adiacente.
Acţiunile Wal-Mart Stores, cel mai mare retailer din lume, au adus, la rândul lor, după primele zece luni ale anului 2012, un profit de cca 25%. În octombrie, acţiunile Wal-Mart – cel mai mare angajator privat la nivel mondial- au atins maximul istoric, ca urmare a creşterii consistente a vânzărilor în magazine încă dinaintea startului sezonului Sărbătorilor de Iarnă.
“Desigur, nu putem vorbi despre profitul pe care l-au adus investitorilor acţiunile unor firme americane fără să analizăm Apple, cea mai valoroasă companie din toate timpurile. Acţiunile sale au înregistrat un maxim istoric în luna septembrie, după care au intrat într-o perioadă de declin, în contextul unui cumul de factori: competiţia în creştere pe această piaţă foarte mobilă, raportarea unor rezultate în creştere dar sub aşteptările lumii financiare, unii investitori nemulţumiţi de anumite caracteristici ale produselor lansate în această toamnă etc. Cu toate acestea, acţiunile Apple au adus după primele 10 luni ale acestui an un profit de cca 45%”, a arătat Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.
La polul opus, acţiunile Facebook au scăzut cu cca 49% de la listarea lor la bursă în luna mai şi până la finele lunii octombrie. “Față de primele luni după listare, în octombrie volatilitatea acţiunilor Facebook a mai scăzut într-o oarecare măsură: investitorii au încredere în perspectivele companiei, dar nu ştiu câtă încredere să aibă… Cel mai probabil însă, fiind o companie foarte inovatoare, Facebook mai are multe de spus”, a precizat Victor Safta.
Acţiunile Hewlett-Packard s-au depreciat, la rândul lor, cu aproape 48% după primele 10 luni ale acestui an, compania confruntându-se cu ample programe de restructurare, pe fondul scăderii consistente a cererii de imprimante, calculatoare, alte echipamente pentru centrele de date etc. În aceeaşi perioadă de timp, McDonald’s a înregistrat o depreciere de cca 14% a acţiunilor sale, în contextul scăderii vânzărilor.
După maximul istoric atins la începutul lunii octombrie, acţiunile Google au intrat pe un trend descendent (ajungând astfel la doar 4% creştere pe primele zece luni din acest an), după ce compania a anunţat rezultatele financiare sub aşteptări şi le-a publicat mai /devreme decât prevăd uzanţele din SUA.
Prin intermediul platformelor online de tranzacţionare, investitorii din România au acces la instrumente financiare bazate pe acţiuni de pe întreg mapamondul.