Soluţii la îndemână pentru exportatori

Exporturile sunt întotdeauna un subiect-cheie în discuţia despre situaţia economiei, iar datele oficiale ce reflectă valoarea acestora sunt aşteptate cu interes. În luna octombrie, Institutul Naţional de Statistică a comunicat că exporturile FOB realizate în primele opt luni din 2012 au fost de 29.652,9 milioane euro, în uşoară creştere comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 0,7% la valori exprimate în euro.
Dincolo însă de cifrele statistice, situaţia economică dificilă de pe pieţele europene, dar şi asiatice face ca activitatea de zi cu zi a exportatorilor să se desfăşoare cu greutate. Indiferent de industria în care acţionează, majoritatea exportatorilor se confruntă cu presiunea încasărilor şi a plăţilor. Pe de o parte, furnizorii solicită achitarea înainte de termen a mărfurilor livrate. De cealaltă parte, clienţii solicită prelungirea termenelor de plată. În unele situaţii, am constatat că exportatorii au prevăzute în contractele cu furnizorii lor discounturi pentru plata înainte de termenele agreate. Băncile pot veni cu soluţii la aceste tipuri de probleme, dar pentru a fi relevante, cunoaşterea în cel mai mic detaliu a afacerii exportatorilor este esenţială.
Din discuţiile cu exportatorii, clienţi ai Bancpost, a rezultat că o soluţie la îndemână pentru rezolvarea acestor diferenţe de termene este factoringul de export. Într-o situaţie similară cu cea descrisă anterior, un client Bancpost, exportator, a putut să mărească termenul de încasare pentru clienţii săi şi, în acelaşi timp, să-şi plătească furnizorii mult mai rapid. Totodată, costul din factoring a fost în mare parte compensat cu discounturile obţinute. Factoringul de export înseamnă, de fapt, finanţarea capitalului de lucru fără garanţii suplimentare, doar în baza cesiunii facturilor de export, şi un pachet de servicii cum ar fi analiza bonităţii partenerilor externi, colectarea şi administrarea creanţelor provenite din contractele de export, precum şi asigurarea riscului de neplată. În plus, produsul permite creşterea atât a volumului de achiziţie marfă de la furnizori, cât şi a volumului de vânzări către clienţi.
Achiziţii mai mari înseamnă vânzări mai mari şi finanţare pe măsură. Pentru a-şi atinge obiectivele, o companie are nevoie de un parteneriat cu o instituţie bancară care să-i înţeleagă nevoile specifice. De fapt, aceasta înseamnă până la urmă competenţa, să înţelegi afacerea clientului. Corporate transaction banking înseamnă activitate bancară bazată pe detalii, pe cunoaşterea particularităţilor domeniului de activitate şi pe flexibilitate în implementarea soluţiei potrivite.
Soluţiile potrivite sunt la îndemână. Însă, în afaceri, trebuie îndeplinite una sau mai multe condiţii. În corporate banking şi în zona specifică de corporate transaction banking, există o singură condiţie: competenţa.

Manuela BĂDESCU,
director Direcţia Factoring, Divizia Corporate Transaction Banking, Bancpost

Bancpost Corporate Banking, prin divizia sa de Corporate Transaction Banking, pune la dispoziţia companiilor produse şi servicii de trade finance, factoring, programe de finanţare IFC/BEI/BERD, cash management şi hedging.