Cum pierde clienți H&M și îi câștigă ZARA

În ultima perioadă, H&M și-a obișnuit publicul cu anumite colecții speciale ale marilor designeri create, în exclusivitate, pentru retailerul suedez. Însă, oricât de mult și-a dori clienții H&M să poarte haine de la Versace sau Maison Martin Margiela (MMM), acest business, se pare, nu le va aduce suedezilor rezultatele scontate Cel puțin, așa estimează Business Insider.

Ultima casă de modă care a colaborat cu H&M pentru o colecție este Maison Martin Margiela (MMM), articolele de îmbrăcăminte și accesoriile lansându-se oficial pe 15 noiembrie. Din punct de vedere financiar, linia retailerului cu celebra casă de modă nu se potrivește de minune bilanțului suedezilor. Brandul MMM a designerului belgian Martin Margiela este poziționat ca unul de lux, prețurile articolelor având întotdeauna patru cifre, hainele sunt mereu pentru persoane cu siluete de model și extrem de îndrăznețe.
Deși pentru liniile speciale H&M a mai colaborat, de-a lungul timpului, cu Versace, Marni, Lanvin, Karl Lagerfeld și Stella mcCartney, colecția actuală –  care include aproximativ 100 de piese diferite – se comercializează mult prea scump pentru bugetul tipic al unui client H&M (chiar dacă ieftin pentru MMM – o pereche de cizme sub acest brand costă cel puțin 1.500 de dolari). Spre exemplu, un body se vinde cu 40 de dolari, un palton cu 349 de dolari, iar o pereche de pantaloni lungi cu 129 de dolari, în condițiile în care prețul mediu pentru articolele de bază H&M pornește de la nici zece dolari.
Chiar dacă iubitoarele de modă sunt în extaz și vor face tot posibilul să cumpere o piesă MMM, H&M se îndepărtează tot mai mult de locul întâi pe zona de retailer de îmbrăcăminte, îndreptându-se către o zonă irelevantă financiar, scrie Business Insider. Spre comparație, competitorul ZARA, parte a grupului Inditex – cel mai mare retailer de îmbrăcăminte- vine cu prețuri mai accesibile la produse șic și moderne, câștigând acei clienți tineri, la început de carieră, care nu cu mult timp în urmă se îmbrăcau de la H&M.