Două treimi (69%) din europenii intervievaţi, din16 ţări, au o atitudine pozitivă faţă de posibilitatea de a avea propria afacere. Faţă de 2010 şi 2011, potenţialul pentru desfăşurarea unei activităţi independente rămâne constant în toată Europa: unul din trei respondenţi (38%) se vede punând bazele propriei afaceri; în Grecia, chiar unul din doi respondenţi (50%) declară acest lucru.
Trei din patru respondenţi (78%) estimează că în contextul de lucru modern, zece ani de acum înainte, antreprenoriatul va fi la fel de important sau chiar mai important decât în prezent, confirm raportului Amway privind Antreprenoriatul în Europa 2012, publicat de Amway Europa şi LMU Entrepreneurship Center.
Danezii demonstrează cea mai deschisă atitudine (85%), în timp ce austriecii şi nemţii (35% fiecare), dar şi spaniolii (32%) şi ungurii (47%), se situează la polul opus.
Totuşi, potenţialul pentru desfăşurarea unei activităţi independente este cel mai ridicat în Grecia: unul din doi greci (51%) percepe desfăşurarea unei activităţi independente ca o posibilitate de a reveni pe piaţa muncii sau ca o alternativă la şomaj – media europeană este de 22%.
Raportul mai arată că atitudinile oamenilor faţă de antreprenoriat sunt afectate de criza financiară: 79% dintre greci şi 59% dintre spanioli spun că situaţia economică nesigură a fost un obstacol în calea dezvoltării unei activităţi independente. În plus, grecii se tem şi de aspectele financiare: „lipsa capitalului iniţial” (74%) şi „lipsa fondurilor publice” (62%) fiind şi ele percepute ca obstacole.
În special respondenţii din Danemarca (94%), Austria şi Marea Britanie (86% fiecare), Italia şi Spania (85% fiecare) prevăd o evoluţie pozitivă sau neutră a importanţei antreprenoriatului în următorii zece ani. Doar Franţa (23%), Grecia (22%) şi Polonia (18%) preconizează o diminuare a importanţei antreprenoriatului în contextul de lucru modern. Cele mai importante aspecte pentru europenii chestionaţi în a pune pe picioare propria afacere sunt „independenţa de un angajator” (45%), „autoîmplinire, posibilitatea de a-şi realiza propriile idei” (38%) şi „perspectivele pentru venituri secundare” (33%). „Lipsa capitalului iniţial” (57%), „situaţia economică nesigură” (44%) şi „teama de eşec” (35%) sunt percepute ca fiind cele mai mari obstacole.
Sondajul s-a desfăşurat pe un grup de 17.768 europeni (peste 14 ani) din 16 ţări europene (Austria, Danemarca, Franţa, Germania, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Italia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Spania, Elveţia, Turcia, Ucraina).