Lemet, unul dintre cei mai mari producători de mobilă la nivel naţional, a inaugurat în al patrulea trimestru al acestui an, încă 5 magazine LEM’S în București, Ploiești, Iași, Râmnicu Vâlcea și Suceava.
Investiţia necesară pentru deschiderea celor cinci magazine LEM’S este de aproximativ 1.800.000 lei. Magazinele de mobilă ale Lemet operează sub brandul LEM’S şi sunt amenajate la acelaşi standard calitativ în toate judeţele ţării.
Magazinul LEM’S din Suceava se întinde pe o suprafaţă de 850 mp, similar celui din București, iar cel din Iași se întinde pe o suprafață de 1000 mp. Unitatea din Râmnicu Vâlcea se întinde pe o suprafaţă de 1.500 mp și este cel mai mare din România.
Magazinul din Ploiești se întinde pe o suprafață de 1300 mp și este la fel ca și cel din București, o reprezentanță proprie Lemet și nu una în sistem de franciză.
Cu cele 5 spaţii comerciale deschise în acest trimestru, reţeaua LEM’S atinge un număr 102 locaţii şi o suprafaţă totală de retail, la nivelul întregii ţări, de peste 65.000 de mp.
După primele 9 luni ale acestui an, afacerile LEM’S au ajuns la un rulaj de 153 de milioane de lei, cu o creştere puţin peste 20 de procente, faţă de aceeaşi perioadă din 2011. Trendul acestei creşteri se va păstra şi în ultimul trimestru al anului.