De la câteva mii de aplicații software în domeniul medical în 2010, numărul acestora an ajuns la câteva zeci de mii în 2012, potrivit estimărilor făcute de dr. Mario Grigorașcu de ala ConsultăDoctor.ro, una din aplicațiile online de programare medicală.
Destul de în urmă la acest capitol, segmentul mHealth, în care telefoanele, smartphone-urile, tabletele, sistemele wireless sunt folosite pentru monitorizarea pacienţilor și vin în sprijinul efectuării unor servicii medicale sau de sănătate publică. Anumiţi paşi s-au făcut în România în ceea ce priveşte tranziţia administrării activităţii medicale către mediul online: s-a introdus reţeta electronică, furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţie contractuală cu CNAS au obligaţia de a face raportări online etc.; paşii făcuţi spre era internetului şi utilizarea aplicaţiilor mobile sunt însă foarte mici. De exemplu, în foarte multe oraşe nu se pot găsi pe internet decât puţine website-uri şi adrese de email ale unor furnizori de servicii medicale, deoarece mulţi nu au o identitate pe internet (în sens de pagini personale, site-uri, bloguri). Persoanele care au nevoie şi vor să caute online un anumit serviciu medical în acele localităţi şi să afle mai multe despre un medic (experienţă, servicii, preţuri, orar etc.) nu pot afla informațiile respective. Cu excepţia firmelor mari medicale, lumea medicală nu folosește încă suficient internetul pentru promovare, deşi este cea mai eficientă, modernă şi performantă metodă.
De asemenea, aplicaţiile de programare a pacienţilor folosesc sisteme de reamintire privind vizitele pe care le au de făcut la doctor sau pentru analize. “Reamintirea sau <<reminder-ul>> cum este, de asemenea, cunoscut, are un rol foarte important: pacientul este ajutat să urmeze tratamentul corect, iar furnizorii de servicii medicale elimină sau scad semnificativ intervalele neacoperite ca urmare a neprezentării pacienţilor. Acest lucru este dovedit şi de faptul că facilitatea de a reaminti pacienţilor că au o programare este printre ele mai apreciate caracteristici ale aplicaţiei ConsultaDoctor.ro”, a precizat Mario Grigorașcu.
În Europa şi America de Nord în special, telefoanele mobile, smartphone-urile şi tabletele, website-urile de profil, precum şi aplicaţiile medicale virtuale sunt intens folosite în susţinerea, eficientizarea şi extinderea serviciilor medicale, de la schimbul de experienţa şi comunicarea între medici, la monitorizarea la distanţă a tratamentelor unor bolnavi, telemedicină, crearea-accesarea-și-stocarea fişelor medicale electronice etc.
Tabletele şi smartphone-urile au deschis un nou orizont pentru mHealth, iar evoluţia numărului de aplicaţii software în domeniu este cea mai bună dovada- dacă în 2010 acestea se ridicau la câteva mii, în prezent numărul lor este de câteva zeci de mii.
Telefonia mobilă are o rată de penetrare de 100% în România, iar piaţa de tablete şi smartphone-uri marchează creşteri consistente în fiecare trimestru.