În România mai trebuie realizată o unire, respectiv aceea între România activă şi cea pasivă, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), la lansarea cărţii ”România între est şi vest. Aderarea la FMI şi BIRD (I)”, al cărei autor este prof. univ. dr. Ion Alexandrescu.
”Se spune că din ziua de Sfântul Nicolae şi până la Sfântul Ion în România nu se mai munceşte. Nu este chiar aşa, mai sunt mulţi care muncesc dar e drept că noi mai avem de făcut o unire între România activă şi România pasivă”, a spus Vasilescu.
Potrivit acestuia, România a avut întotdeauna lipsă de capital şi întotdeauna a privit cu deosebire spre Vest de unde a aşteptat capital şi de unde a venit capital. Sigur că relaţiile noastre cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Banca Mondială au avut o istorie destul de tensionată şi au avut, mai ales, un moment în anii ’80 şi mai tensionat pentru că atunci ni s-a întâmplat ceva ceea ce nouă, în istorie, nu prea ni s-a întâmplat, mă refer la încetarea de plăţi din 1982. România în istoria ei zbuciumată a avut doar două încetări de plăţi. Una a fost în 1932 şi cauza a fost criza şi a doua în 1982, cauza fiind multiplă şi complexă”, a mai afirmat oficialul BNR.
Vorbind în nume personal, Adrian Vasilescu a explicat că încetarea de plăţi din 1982 a avut o cauză foarte precisă.
”Noi am împrumutat bani ca să facem o industrie şi când a fost să rambursăm datoria industria nu a mai reuşit să dea înapoi datoria şi atunci a trebuit să fie vândut o parte din aurul de la BNR, să fie mobilizată agricultura la plata acestei datorii, iar în 1982 chiar am clacat”, a arătat Vasilescu.
Sursa: Agerpres