”Nu a fost ușor, mai ales că sunt prezentă într-o piață ușor învechită, în care noutățile apar greu și devin cunoscute la fel de greu, din cauza faptului că managerii sau proprietarii de astfel de afaceri se tem să nu-și piardă investiția și preferă să păstreze aceleași programe pe care le-au lansat cu mulți ani în urmă”, declară Cori Grămescu, manager general și acționar al LadyFIT. Acum, LadyFIT oferă programe pentru toate categoriile de vârstă, cum ar fi Cardiolates, Gentle Fitness, BeamFIT, TaeBo, Steel Combat, Capoeira. Cea mai tânără clientă are 12 ani și a slăbit 35 de kilograme, iar cea mai în vârstă are 76 de ani și vine constant la antrenamente.
”În multe săli de sport de la noi există programe vechi de antrenamente, care în străinătate abia dacă se mai practică, lipsind astfel avantajul competitiv oferit de diversificarea grilei de antrenamente”, spune Cori Grămescu. Principala cauză este legată de numărul redus de instructori certificați să predea un anumit sport de întreținere – statisticile arată că în România doar 30% dintre sălile de aerobic sau de fitness au astfel de certificări.
Iar dacă ar fi să se facă o comparație cu alte țări europene, România se află departe din mai multe puncte de vedere. ”La noi, prețul mediu al unui masterclass – curs de durată scurtă: două până la patru ore, în care se exersează tehnici avansate, pentru trainer sau clienți fideli – este de 100 de lei, pe când în străinătate începe de la 20 de euro pe oră. Însă, diferența foarte mare vine din numărul de persoane participante la eveniment: la noi în jur de 30, în timp ce în străinătate poate ajunge și la 100 de persoane.
În Germania, Suedia și Austria, de exemplu, se organizează în fiecare zi de week-end, în orașele mari, câteva evenimente de acest gen, pe când la noi sunt circa zece evenimente semnificative la nivel național, într-un an”, declară Cori Grămescu, manager general și acționar al LadyFIT. Mai departe, aceasta punctează câteva exemple legate de prețurile pentru cursuri de lungă durată: astfel, pentru a deveni instructor certificat într-un program cu licență costurile sunt undeva între 350 și 700 de euro pe zi, pe când în România acestea se situează între 50 și 150 de euro, pentru un curs de o zi sau două.
De asemenea, pentru a absolvi un examen de trainer personal, certificat IFAA, ACE, YMCA, costurile în străinătate sunt între 500 și 2.000 de euro și durează între trei luni și un an de practică și predare, pe când la noi aceste costuri sunt între 800 și 2.300 de lei, însă examenul nu este recunoscut în CE sau SUA. Cori Grămescu a investit anul acesta 12.000 de euro numai în cursurile de certificare pentru instructori, cum ar fi Capoeira, Rebound, Steel Combat, Steel Tonic, Cardiolates, SpideRap, Yoga, cele mai multe realizându-se în străinătate.
LadyFIT, cu sediul principal în centrul Capitalei, s-a înființat în 2008, ajungând în prezent la circa 500 de abonamente în fiecare lună. Publicul țintă îl reprezintă persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani, însă, în ultimul an, datorită varietății programelor, au început să frecventeze sala și persoane din categorii de vârstă foarte diferite.
LadyFIT, despre cât costă cursurile de certificare pentru instructori
6 decembrie 2012, 13:16
Ultima modificare în 6 decembrie 2012, 15:16
LadyFIT, unul dintre jucătorii din piața locală de aerobic și de fitness, a ajuns, anul acesta, la 28 de antrenamente diferite între ele, ceea ce a determinat o diversificare a publicului țintă, dar și o creștere ușoară a businessului.
Etichete: antrenor,
cresteri,
sport
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook