Universitățile din SUA cer taxe imense, însă investesc mai puțin ca niciodată în calitatea cursurilor și a absolvenților, pe ansamblu
Din afară, sistemul universitar american arată impecabil. Peste jumătate din cele mai bune universități ale lumii (și opt din primele zece) sunt americane. În ultimele decenii, acestea au dat cei mai mulți laureați ai premiului Nobel și au produs cele mai multe lucrări științifice. În continuare, absolvenții acestui sistem câștigă mult mai bine decât cei cu studii inferioare. Și totuși, învățământul superior reprezintă o temă tot mai tensionată în SUA. Până de curând, o diplomă constituia cheia unei slujbe bune. Acum, însă, creșterea taxelor și a creditării în rândul studenților, venite în contextul crizei economice, au dus la percepția că, de fapt, investiția în educație nu prea mai rentează.
Există trei aspecte esențiale ale acestei noi stări de fapt: creșterea abruptă a taxelor, îndatorarea tot mai mare a studenților și a universităților și scăderea calitativă a absolvenților. În intervalul 2001-2010, taxele au crescut de la 23% la 38% din venitul mediu anual. Automat, doar în ultimii 15 ani valoarea creditelor studențești s-a dublat. Potrivit unui studiu recent, tinerii care au terminat facultatea în 2011 trebuie să achite împrumuturi cu o valoare medie de 26.000 de dolari.
Or, un gard mai mare de îndatorare presupune un grad mai mare de risc – și fără garanția de a obține vreo diplomă. Șansele ca un student american să absolve facultatea nu depășesc 57%. Puțin, comparativ cu standardele internaționale: Marea Britanie și Australia, de exemplu, raportează cifre mult mai bune.
Amenințarea falimentului
În același timp, universitățile au cheltuit mai mult decât le țineau buzunarele, fără a aduce îmbunătățiri semnificative la curriculum. În realitate, cheltuielile masive ale sistemului sunt generate de competiția acerbă din clasamentele universitare, realizate după criterii foarte clare, dintre care lipsește însă unul esențial, prea greu de cuantificat: calitatea absolvenților. Un studiu al universității din Pennsylvania arată că, din 1990 și până acum, investițiile făcute pentru ameliorarea metodelor de predare au crescut mai lent decât toate celelalte categorii de cheltuieli, deși cohorta de studenți a sporit semnificativ.
Iar universitățile nu pot spera la vreun ajutor din partea guvernului. Toate statele au redus puternic fondurile alocate învățământului superior. Iar Barack Obama a anunțat public că nu este de acord cu creșterea taxelor și amenință universitățile cu sistarea finanțării publice dacă au de gând să continue cu aceste majorări. Firma de consultanță Parthenon Group prezice că numărul studenților nu va mai crește în următorii cinci-șapte ani, indiferent dacă economia își revine sau nu. Cu alte cuvinte, chermeza a luat sfârșit definitiv.
În 1962, un cent din fiecare dolar cheltuit în SUA se ducea către sistemul de învățământ superior. Astăzi, ponderea s-a triplat. Și totuși, deși alocă universităților cele mai mari sume din lume (raportat la PIB), America se află abia pe poziția a 15-a în clasamentul procentajului de absolvenți în totalul populației tinere.
Interesant este că nici dezmățul financiar, nici lipsa investițiilor în calitatea procesului educațional nu au avut un impact negativ asupra notelor. O pondere fantastică, de 43% din calificativele acordate în universități, sunt de A – o creștere cu 28% față de situația raportată în 1960.
Cârcotașii ar putea spune că acestea sunt detalii fără importanță, cât timp absolvenții sunt recompensați cu slujbe bune și reușesc destul de repede să-și recupereze investiția făcută. Adevărat, cu câteva precizări. În primul rând, este de ajuns să ne uităm la sutele de mii de absolvenți de drept care nu și-au mai găsit de lucru în ultimii ani. Apoi, puneți-vă în locul celor 9,1% din studenții împrumutați care în 2011 au fost nevoiți să renunțe la credite, deși mai aveau doar doi ani până la absolvire. În peste 200 de universități, rata studenților intrați în incapacitate de plată în primii trei ani de cursuri depășește 30%. O altă presupunere greșită este că, odată admis la facultate, o vei și termina. 40% din totalul studenților și 30% din cei care au fost nevoiți să apeleze la credite nu au reușit să-și finalizeze cursurile. Practic, aceștia din urmă au rămas împovărați de un împrumut pe care, realist, nu au cam nicio șansă să-l achite.
Competiția vine din online
Scăderea productivității și înăsprirea condițiilor economice au forțat schimbarea tiparului educațional – care a venit sub forma unui val masiv de „cursuri de masă online“ (MOOC). Într-un singur semestru din 2011, 6 milioane de studenți americani declarau că au urmat cel puțin un curs pe internet. Iar 30% din totalul tinerilor înscriși la cursuri de licență studiază online. Ceea ce lovește puternic în actualul model de business al celor mai multe instituții de prestigiu, centrat pe achitarea unei taxe fixe în vederea obținerii unei diplome, la finalul a patru ani de cursuri ținute între zidurile aceleiași clădiri. Pe măsură ce învățământul online devine tot mai popular, universitățile vor fi nevoite să agreeze un aranjament tip „bufet“, prin care să accepte transferul de credite de la una la alta, dar și de la furnizorii de cursuri online.
Criza actuală are drept cauză incapacitatea rectorilor de a se adapta la noul context. Însă nu este prea târziu. Universitatea din Indiana a anunțat un set de măsuri eficiente, menite să scadă costurile studiilor și perioada necesară obținerii diplomei. Universitățile trebuie să aibă mai multe inițiative de acest fel. Le-o datorează studenților care au contractat credite de peste un miliard de dolari și absolvenților care se văd nevoiți să se întoarcă pe băncile facultății, pentru că prima diplomă nu le-a folosit la nimic. Tot ele sunt responsabile și pentru cei 17 milioane de tineri care au acceptat slujbe sub calificarea lor și pentru cele 3 milioane de locuri de muncă pentru care nu se găsesc specialiști. Dar și pentru cei 37 de milioane de oameni care s-au apucat de facultate, dar s-au retras înainte de absolvire, adesea din rațiuni financiare.
Între 2001 și 2010, taxele au crescut de la 23% la 38% din venitul mediu anual. Doar în ultimii 15 ani valoarea creditelor studențești s-a dublat, iar tinerii care au terminat facultatea în 2011 trebuie să achite împrumuturi cu o valoare medie de 26.000 de dolari.