În cadrul reţelei La Doi Paşi, Muntenia este cea mai dezvoltată regiune în ceea ce priveşte ritmul de deschidere a magazinelor, numărând 133 de astfel de unităţi, urmată de Transilvania, cu 114 unităţi; Moldova, cu 87 de magazine; Oltenia, cu 55; Dobrogea şi Crişana, cu 36, respectiv 22 de unități.
Bucureşti, Braşov şi Constanţa sunt judeţele cu cele mai multe unităţi La Doi Paşi operaţionale. ″Am crezut de la bun început în succesul acestui program şi suntem mândri de faptul că, după doar nouă luni, avem cea mai extinsă reţea de magazine de proximitate de pe teritoriul ţării. Evoluţia LaDoiPaşi ne-a încântat pe toţi, iar intenţia acestui program este de a oferi suport real micilor comercianţi independenţi, ajutându-i să se dezvolte într-un mediu foarte competitiv. Performanţa de a deschide 500 de magazine în mai puţin de un an arată că modelul nostru de franciză se potriveşte nevoilor clienţilor noştri de a-şi servi consumatorii”, a declarat Marc Carena, Director Management Clienţi METRO Cash & Carry România.