A făcut parte din prima echipă a revistei, începând ca grafician. A fost redactor-şef al Capital din mai 2011 până în vara acestui an. În prezent este director editorial şi de dezvoltare al revistei
Steagul roşu cu cruce albă pe mijloc sărea până în tavan la intervale regulate. Bărbatul îmbrăcat în straie naţionale elveţiene (şi el la fel de roşu la faţă) reuşea, cu o agilitate care ar fi făcut-o geloasă pe campioana la gimnastică ritmică, să-l prindă de fiecare dată, înainte să aterizeze în oala cu brânză. În jur, în hotelul Hilton, multă lume. Jumătate gură-cască, jumătate oameni serioşi, sărbătoreau primul număr al revistei Capital în prezenţa câtorva oficiali de la Ringier, printre care şeful de proiect, Thomas Trueb. Era decembrie 1992.
Partea bună era că aveam 21 de ani, ceea ce însemna că eram dornic de învăţătură, plin de energie, gata să-mi petrec viaţa la birou de dragul presei independente. Partea proastă era că aveam 21 de ani, adică eram naiv, onest, mult prea direct şi credeam că există presă independentă.
La început, eu făceam infografii. Adică nişte grafice cu componentă artistică, ceva desene care să transforme cifrele seci în informaţie uşor de reţinut şi de interpretat. Evoluţii, comparaţii, ponderi, fiecare cu tipul de grafic adecvat, şi-au făcut apariţia în paginile ziarului nostru sub semnătura „grafiCapital: Claudiu Şerban“. A fost, poate, cel mai bun mod de a învăţa cum se face o analiză de piaţă, cum trebuie citite datele economice şi, mai ales, care este ŞTIREA.
Erau timpuri când cifrele se găseau mai greu dacât drogurile şi când obişnuiam să salvăm o infografie cu preţul menţionării, în dreptul sursei, a cuvintelor „estimare Capital“. Şi dacă greşim? „Dacă greşim, să ne sune ăia care au cifrele corecte şi să ni le dea şi nouă“, ne zicea exasperat Doru Lionăchescu, pe atunci redactor-şef adjunct. „Hai, că e gata şi textul de jos, a scris Ionuţ ceva acolo!“
Şi-a mai ieşit o primă pagină a economiei româneşti în dezvoltare. Acum, Ionuţ Popescu e „domnul ministru“, că aşa se cade să te adresezi unui ministru chiar şi atunci când nu mai este în funcţie. Iar bunicul Capital se luptă cu tineretul presei să rămână numărul unu ca publicaţie economică în România. Online, fireşte!
Citește și
