Black Friday de nota 8. Câți români au făcut cumpărături în ”Vinerea neagră”

Se pare că românii asociază Black Friday cu preţuri bune, fapt care elimină impulsul de a compara preţurile. Dar după ce au făcut cumpărături cu ocazia Black Friday, 70% dintre români s-au declarat nemulțumiți de procentul de reducere aplicat (de aprox. 20%), așteptându-se ca acesta să fie de aproximativ 40-50%, arată un studiu realizat de Exact Cercetare și Consultanță.

Cele mai cumpărate produse au fost calculatoarele și accesoriile PC, urmate de electronice și electrocasnice. Aproape jumătate dintre românii care au cumpărat de Black Friday, au optat pentru Emag (45 %), în timp ce Flanco și Altex s-au situat pe pozițiile 2 și 3 în ceea ce privește preferințele consumatorilor, la o distanță foarte mică unul de celălalt –  cu 10 %, respectiv, 9 %.

Deși targetul acestui studiu (persoanele active online) se informează în principal de pe Internet, principala sursă în construirea awareness-ul fenomenului Black Friday a fost reprezentată totuși de TV, cu un procent de 59 %. Pe poziția a doua, cu un procent de 36 % s-au situat deopotrivă internetul, persoanele apropiate și presa scrisă.

Deși Black Friday a devenit deja o tradiție în Occident, iar la noi în țară un fenomen care a luat amploare în ultimii ani, aproximativ jumătate din persoanele intervievate (48 %) au auzit însă de „Vinerea neagră a cumpărăturilor” abia în acest an.

În contextul unei comunicări agresive a fenomenului reducerilor în toate mediile de comunicare, doar 31% dintre români au achiziționat totuși cu ocazia Black Friday. Numărul mediu de produse cumpărate a fost de 2,  iar suma medie cheltuită cu această ocazie de 690 lei.

Cele două produse achiziționate în medie de un cumpărător fac parte din intervale de preț diferite: s-a cumparat un produs de valoare mare (aproximativ 550 lei), împreună cu un produs de valoare mică (valoare medie de 100 lei). Mediul online a fost preferat de români în proporție de 82 %, în timp ce doar 31 % au ales să-și facă cumpărăturile direct din magazin.

Nemulțumiți de reducerile aplicate

În ceea ce privește procentul de reducere practicat de Black Friday, 70% s-au declarat nemulțumiți, așteptându-se ca acesta să fie de 40-50%, comparativ cu cel de aproximativ 20%,  practicat de majoritatea magazinelor ori companiilor participante la program.

Cei care au trăit experiența shopping-ului de Black Friday au acordat o notă de 8 întregului proces.

Deși problemele tehnice create de numărul mare de vizitatori au deranjat, nu acesta este principalul factor care influențează satisfacția cumpărătorilor, aceștia așteptându-se la astfel de probleme. Specificațiile tehnice și calitatea produsului sunt cele care influențează cel mai mult satisfacția generală, urmate de ușurința în a găsi produsul pe site.

Acest fenoment al reducerilor adună percepții contradictorii în rândul publicului: deși 60% dintre români cred că Black Friday este doar o promovare agresivă și că sunt discountate produse care în mod normal nu se vând, în același timp peste 50% dintre ei consideră că Black Friday îi determină să stea mai mult online decât în mod obișnuit (42%), să creadă că numărul de categorii și mărci de produse reduse este mare în această zi (59%) și că merită să aștepți Black Friday dacă vrei să-ți cumperi produsul dorit (37%).

Suma medie cheltuită pentru achiziționarea unui produs scump a fost de 550 lei, cumpărarea realizându-se chiar în ziua de vineri pentru 72 % dintre români. Pe lângă calculatoare & accesorii PC, electronice și electrocasnice, românii au cheltuit bani de Black Friday și pe îmbrăcăminte, încălțăminte, telefoane mobile și articole foto sau video.

Produsele care nu s-au bucurat de valuri semnificative de cumpărători cu ocazia reducerilor aplicate au fost cărțile, aparatele de îngrijire personală, cosmeticele, CD-urile cu muzică și filme, jocurile și jucăriile pentru copii ori articolele de sport și timp liber.

Cine a cumpărat de Black Friday

Comparând profilul cumpărătorilor online de Black Friday cu profilul cumpărătorului online în general, nu există diferențe semnificative mari. Dacă de regulă, el are vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani (36%), este căsătorit (86%), este bărbat (54%), are studii superioare (58 %) şi un venit personal între 800 şi 1400 de RON (26 %), singurele diferențe care apar sunt cele legate de vârstă și educație. Cu ocazia Black Friday, s-au remarcat mai mulți cumpărători în rândul celor cu vârste cuprinse între 25 – 34 ani și cu studii superioare.

Studiul efectuat de agenția Exact Cercetare și Consultanță este disponibil în variantă completă la adresa https://www.exactcc.ro/noutati/studii/3206-Black-Friday.html