Preşedintele PNL, senatorul Crin Antonescu, a fost ales, miercuri seară, de plenul Senatului în funcţia de preşedinte al Camerei superioare a Parlamentului.
În favoarea acestuia s-au exprimat 136 de senatori, în timp ce împotrivă au votat 29, întrunindu-se astfel votul majorităţii, aşa cum prevede Regulamentul Senatului.
Votul a fost secret pe buletine de vot.
Crin Antonescu a fost singura propunere de candidat avansată de liderii grupurilor parlamentare pentru funcţia de preşedinte al Senatului. Candidatura acestuia a fost susţinută de toate partidele care formează Uniunea Social Liberală (USL).
Liderii grupurilor parlamentare ale PDL, PP-DD şi UDMR din Senat au anunţat că nu au nicio propunere de candidat pentru funcţia de preşedinte al Senatului.
Preşedintele Senatului, care este şi membru al Biroului Permanent, este ales, prin vot secret pe buletine de vot, pe durata întregii legislaturi.
Sursa: Agerpres