Controversatul proiect al Constituţiei egiptene a fost adoptat prin referendum de circa 64% dintre votanţi, au afirmat duminică islamiştii aflaţi la putere, precum şi mass-media oficiale, potrivit AFP.
Fraţii Musulmani, din rândul cărora provine preşedintele Mohamed Morsi,l şi ziarul oficial Al-Ahram susţin că îşi bazează declaraţiile pe rezultatele celei de-a doua faze a votului, organizat sâmbătă, după o primă etapă ce a avut loc cu o săptămână mai devreme.
Principala grupare de opoziţie, Frontul Salvării Naţionale (FSN), a denunţat din nou fraude, afirmând într-un comunicat că anumite persoane s-au dat drept judecători pentru a supraveghea corectitudinea votului.
Rezultatele provizorii ale celei de-a doua faze a referendumului sunt stabilite pe baza datelor raportate de ofiţerii care au supravegheat scrutinul. Rezultatele oficiale sunt aşteptate peste două zile.
În timp ce controversatul proiect de Constituţie a aruncat ţara într-o gravă criză politică, vicepreşedintele republicii Mahmoud Mekki şi-a anunţat demisia, iar informaţii contradictorii circulă în legătură cu o decizie asemănătoare a guvernatorului Băncii Centrale, Farouk al-Oqda.
Circa 250.000 de poliţişti şi soldaţi au fost desfăşuraţi pentru asigurarea securităţii în timpul votului, în timp ce armata a înconjurat cu tancuri palatul prezidenţial încă de la începutul lunii.
Frontul Salvării Naţionale şi organizaţii pentru apărarea drepturilor omului au convocat conferinţe de presă duminică pentru a face cunoscute observaţiile lor în legătură cu derularea celei de-a doua faze a scrutinului. (Sursa: Agerpres)